Sari la conținut
BREAKING
Orientul Mijlociu

Laurențiu Viorel Gîdei, despre turiștii români blocați în Orientul Mijlociu: „Securitatea este prioritatea absolută”

Laurențiu Viorel Gîdei, despre turiștii români blocați în Orientul Mijlociu: „Securitatea este prioritatea absolută”
4 min citire17.005 vizualizări

Cuprins:

Laurențiu Viorel Gîdei, secretar de stat în Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a vorbit despre situația turiștilor români blocați în Orientul Mijlociu, în contextul escaladării conflictelor armate și al suspendării zborurilor comerciale din regiune.

Declarațiile vin pe fondul tensiunilor și al războiului care afectează mai multe state din zona Orientului Mijlociu, unde mii de turiști din întreaga lume – inclusiv români – au rămas temporar fără posibilitatea de a reveni acasă.

Laurențiu Viorel Gîdei, secretar de stat în Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.


Contextul: război, spațiu aerian închis și zboruri suspendate

Escaladarea conflictelor din Orientul Mijlociu a determinat închiderea temporară a unor spații aeriene și anularea curselor comerciale. În acest context, sute de mii de turiști internaționali sunt blocați în regiune, iar printre aceștia se află și români aflați în vacanță sau la muncă.

Zone precum Emiratele Arabe Unite, inclusiv Dubai și Abu Dhabi, dar și alte destinații populare, sunt afectate de restricții temporare de zbor. Situația este fluidă, iar autoritățile internaționale monitorizează constant evoluția riscurilor de securitate.

iran

Viorel Gîdei: „Le-am cerut operatorilor de turism să nu-i abandoneze”

Secretarul de stat Viorel Gîdei a precizat că ministerul este în contact direct cu operatorii de turism care au vândut pachete românilor ajunși în zonă.

„Vorbim despre turiștii care au achiziționat vacanțe de la operatorii de turism. Am discutat cu majoritatea celor care au vândut pachete de turism românilor care sunt blocați, din nefericire, mai ales în zona Orientului Mijlociu. Le-am cerut să nu-i abandoneze, să se ocupe de ei. Foarte mulți operatori le oferă cazare și se ocupă de aceștia și îi vor ajuta să ajungă în țară cu bine.

Potrivit secretarului de stat, agențiile depun eforturi considerabile pentru a menține cazarea turiștilor și pentru a găsi rute alternative de întoarcere în România, imediat ce condițiile de zbor vor permite acest lucru.


Apel la calm: „Zvonurile pot provoca foarte mult rău”

Viorel Gîdei atrage atenția asupra pericolului dezinformării în această perioadă tensionată.

„Zvonurile pot provoca foarte mult rău acestor turiști. Este o stare de nervozitate, oamenii sunt supărați, nervoși, vor să vină mai repede în România, îi înțeleg perfect, dar în același timp trebuie să ținem cont că sunt sute de mii de turiști din toată lumea blocați în zona Orientului Mijlociu.”

Oficialul le recomandă românilor să nu se informeze din surse neoficiale sau de la influenceri din mediul online.

„Siguranța și securitatea lor sunt extrem de importante și le recomand să se informeze corect de la ambasade, consulate, surse guvernamentale și să nu se mai ia după ce văd pe internet la diverși influenceri.”


Informații despre cazare și sprijin local

În spațiul public au circulat informații potrivit cărora anumite state ar suporta costurile de cazare ale turiștilor blocați. Viorel Gîdei a clarificat situația:

„Circulă o informație cum că se plătește cazarea turistului de către statele respective. Vorbind cu tour operatorii, mi-au confirmat că doar în Abu Dhabi și încă într-un emirat mai mic, unde nu sunt turiști români, dar în Dubai nimeni nu a anunțat oficial că se plătește cazarea.”

El a subliniat că prioritatea absolută rămâne securitatea cetățenilor români:

„Importantă este securitatea! Turiștii să țină în permanență legătura cu agențiile de turism și cu autoritățile române și să-și ia informațiile numai de la ambasade, consulate și Ministerul de Externe.”

MAE

Eforturile Guvernului și ale Ministerului de Externe

Secretarul de stat a explicat că există celule de criză activate la nivel guvernamental și diplomatic.

„Celulele de criză, eforturile Guvernului, ale Ministerului de Externe vor găsi soluții ca să-i ajute. Sperăm ca, încet-încet, să se reia zborurile, astfel încât turiștii să poată reveni acasă.”

El a transmis și un mesaj de solidaritate pentru agențiile de turism afectate financiar:

„Știu că și agențiile suferă pierderi acum și le mulțumesc pentru eforturile pe care le fac, dar în această situație deosebită trebuie să gestionăm cu calm și să nu ne mai gândim la bani. Sper ca în curând lucrurile să revină la normal și turiștii să revină acasă.”

Aeroport

Românii aflați la muncă în Orientul Mijlociu

Pe lângă turiști, în Orientul Mijlociu se află și numeroși români care lucrează în domenii precum construcții, servicii sau aviație. Pentru aceștia, recomandările rămân aceleași: contact permanent cu misiunile diplomatice și monitorizarea canalelor oficiale de informare.

Autoritățile române monitorizează evoluția conflictului și a situației de securitate, în condițiile în care războiul din regiune generează incertitudine și risc crescut.


Comentarii

Intră în cont pentru a comenta

Autentifică-te
Se încarcă comentariile...
Newsletter

Semnal — Briefingul de dimineață

Cele mai importante ştiri ale zilei, direct în inbox. Gratuit, fără spam.