Americanii au votat marți, 3 noiembrie, la alegerile de la jumătatea mandatului, iar numărătoarea pentru Camera Reprezentanților și Senat continuă în mai multe state. Oricare ar fi rezultatul final, istoria postbelică arată un tipar constant: partidul președintelui pierde aproape întotdeauna teren în Congres, iar ce face Casa Albă după aceea cântărește mai mult decât înfrângerea în sine.
Un tipar care se repetă din 1946
De la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, partidul aflat la Casa Albă a pierdut locuri în Camera Reprezentanților la aproape fiecare scrutin intermediar. Singurele excepții au venit în 1998 și 2002, în contexte politice neobișnuite: procedura de suspendare a lui Bill Clinton, respectiv anul de după atentatele din 11 septembrie.
Potrivit analizelor Gallup, pierderea medie a fost de aproximativ 25 de locuri, iar la președinții cu aprobare sub 50% ea a crescut semnificativ. Politologii explică fenomenul prin mai mulți factori: o parte din electoratul mobilizat la prezidențiale nu mai vine la vot, iar alegerile intermediare funcționează ca un referendum asupra celui aflat la putere.
Contextul din 2026 nu face excepție. În ultimele săptămâni de campanie, sondajele naționale l-au plasat pe Donald Trump în jurul a 37% aprobare, iar o măsurătoare Reuters/Ipsos a coborât chiar la 31%, cel mai jos nivel din actualul mandat.
Veto, negociere sau acțiuni executive
Președinții care au pierdut controlul Congresului au avut la dispoziție, în linii mari, trei instrumente. Primul este dreptul de veto. Harry Truman l-a folosit intens după 1946, iar noua majoritate republicană i-a răspuns trecând peste veto legea Taft-Hartley, care limita puterea sindicatelor. În vara lui 1948, Truman a convocat Congresul într-o sesiune specială și și-a construit campania pe refuzul acestuia de a vota măsurile propuse.
Al doilea instrument este negocierea. Dwight Eisenhower a pierdut ambele camere în 1954, dar a lucrat cu liderii democrați Sam Rayburn și Lyndon Johnson, iar în 1956 a obținut legea care a finanțat rețeaua națională de autostrăzi. Joe Biden a pierdut Camera în 2022 și a ajuns în 2023 la un acord cu președintele Camerei, Kevin McCarthy, pentru ridicarea plafonului datoriei.
Al treilea instrument sunt acțiunile executive. Barack Obama s-a bazat tot mai mult pe ele după ce republicanii au preluat Camera în 2010 și Senatul în 2014, de la imigrație la politica externă. Acordul nuclear cu Iranul din 2015 nu a fost supus ratificării ca tratat, iar Congresul a avut doar un drept de examinare.
