Americanii votează astăzi, marți, 3 noiembrie, în alegerile de la jumătatea mandatului președintelui Donald Trump, după o perioadă de vot anticipat fără precedent pentru un astfel de scrutin. Peste 59 de milioane de oameni votaseră deja înainte de deschiderea urnelor, potrivit Laboratorului de vot al Universității din Florida. Prețurile, războiul cu Iranul și costurile asistenței medicale au dominat campania.
Un record de participare înainte de ziua votului
Cifra depășește cu mult ultimul scrutin intermediar. În întregul ciclu electoral din 2022 votaseră anticipat 45,9 milioane de americani, prag depășit anul acesta încă de la sfârșitul lui octombrie.
Creșterea se vede și la nivel de stat. În Texas votaseră peste 7 milioane de oameni până duminică, cu peste 1,5 milioane mai mulți decât în 2022. În Minnesota, numărul voturilor anticipate a trecut de 886.000, cel mai mare înregistrat vreodată acolo la alegeri intermediare. Potrivit AP, votul anticipat a crescut cu 34% în Kansas și cu 44% în Maine, două state cu curse strânse pentru Senat.
Ce înseamnă aceste voturi pentru controlul Congresului, ce schimbă rezultatul pentru Europa și la ce oră apar primele rezultate, pe ora României, urmărim în articolul live despre alegerile din SUA și miza lor pentru UE și România.
Cine a votat deja
Până duminică votaseră anticipat peste 11 milioane de democrați înregistrați, față de aproximativ 8 milioane de republicani, potrivit aceleiași analize a Universității din Florida. Electoratul anticipat este unul vârstnic: aproximativ jumătate dintre votanții pentru care există date de vârstă au 65 de ani sau mai mult, iar doar 4,5% au între 18 și 25 de ani.
Avansul democraților nu anticipează însă rezultatul final. În ultimele cicluri electorale, alegătorii democrați au votat mai des înainte de ziua alegerilor, în timp ce republicanii au preferat să meargă la urne în ziua votului.
Costul vieții, tema numărul unu
Prețurile au fost subiectul central al campaniei. Într-un sondaj Reuters/Ipsos, jumătate dintre alegătorii înregistrați au spus că acesta este factorul cel mai important pentru votul lor, iar printre facturile pe care le vor rezolvate de parlamentari au indicat sănătatea, benzina, alimentele și locuința. Un sondaj Fox News publicat pe 14 octombrie a arătat că 74% dintre alegătorii înregistrați evaluează negativ economia.




