Un tribunal din Rusia a amendat o tânără din regiunea Amur după ce o fotografie cu un urs, generată cu ChatGPT, a provocat panică într-un sat din zonă. Farsa, menită inițial doar unei prietene, s-a transformat într-un incident care a mobilizat poliția și vânători locali.
O glumă care a scăpat de sub control
În septembrie, o tânără de 21 de ani din satul Magdagaci a cerut ChatGPT să adauge un urs pe o fotografie reală, făcută de ea, a unei străzi din localitate. A trimis apoi imaginea unei prietene, printr-o aplicație de mesagerie, ca o farsă.
Fotografia a circulat însă rapid în comunitate, iar localnicii speriați au sunat la poliție, crezând că un urs chiar se plimbă pe stradă - un scenariu similar, deși cu sfârșit mult mai grav, celui în care un urs real a fost surprins pe străzile unui oraș din România. Informația a ajuns până la conducerea raionului, iar autoritățile au trimis la fața locului vânători și tehnică specializată pentru a căuta animalul inexistent.
Panică reală pentru o imagine falsă
O localnică a povestit că, după ce a văzut fotografia, nu a mai îndrăznit să iasă din casă toată ziua, nici măcar pentru cumpărături. Realismul imaginii generate de inteligența artificială a fost suficient pentru a convinge mulți dintre vecini că pericolul era autentic.
Văzând amploarea pe care a luat-o gluma, tânăra a sunat chiar ea la poliție și a recunoscut că fotografia fusese generată artificial.
