În Spania, generația dintre 18 și 34 de ani a rămas blocată în casa părinților la un nivel istoric. Conform datelor Eurostat citate de presa spaniolă, 68,7% dintre tinerii spanioli din această grupă de vârstă locuiau cu părinții sau depindeau financiar de familie în 2025, cu 17,3 puncte procentuale mai mult decât în 2004. În cifre absolute, doar 2,9 milioane de tineri reușeau să trăiască independent anul trecut, față de 5,5 milioane în urmă cu două decenii.
Paradoxul e că vinovat nu mai este șomajul. Rata șomajului la tineri a scăzut la nivelurile dinaintea crizei din 2008, iar salariile au crescut. Un raport al Ministerului Economiei publicat în martie 2026 arată însă că doar 54% dintre tinerii spanioli între 16 și 34 de ani cu loc de muncă stabil reușeau să trăiască independent în 2024, față de 67% în 2014. Concluzia oficială e tăioasă: principalul obstacol nu mai este lipsa muncii, ci imposibilitatea de a transforma un salariu într-un acoperiș.
Salariile cresc cu 30%, locuințele cu 65%, chiriile cu 82%
Datele Ministerului Economiei din Spania pun problema în termeni bruți: între 2014 și 2024, salariile nete ale tinerilor au crescut cu 30%, prețurile de achiziție a locuințelor cu 65%, iar chiriile cu 82%. Cu alte cuvinte, fiecare an de salariu cumpără mai puțină locuință decât anul precedent. Spania ocupă acum locul 6 în Uniunea Europeană la capitolul dependență a tinerilor, urcând de pe poziția 12 cu un deceniu în urmă, în timp ce media europeană s-a îmbunătățit ușor.
Ministerul calculează un „deficit de emancipare locativă" de 436.000 de tineri lucrători blocați acasă, echivalentul a 311.000 de gospodării care nu s-au format vreodată. Cele mai afectate regiuni: Catalonia, Madrid și Andaluzia.
Unele cifre par încurajatoare la prima vedere — sărăcia tinerilor scade, vârsta medie de emancipare s-a stabilizat în jur de 30 de ani — dar analiștii avertizează că ele ascund o realitate inversă: tot mai puțini tineri pleacă de acasă, ceea ce îmbunătățește mecanic statisticile fără să schimbe situația concretă. Originea economică a familiei devine factor determinant pentru independența unui tânăr.
România: aceeași criză, cu un strat în plus de supraaglomerare
Comparația cu România scoate la lumină o situație asemănătoare ca structură, dar diferită ca textură. Conform Eurostat, vârsta medie la care tinerii români pleacă din casa părintească era de aproximativ 27 de ani în 2024, cu un an peste media europeană de 26,2 ani. Pe grupa de vârstă 25-34 de ani, aproape 40% dintre tinerii români continuau să locuiască cu cel puțin un părinte, conform datelor citate de Profit.ro din analiza Eurostat — o pondere apropiată de cea din Bulgaria.
Diferența reală o face însă calitatea locuirii. România conduce detașat în UE la rata de supraaglomerare a locuințelor în care trăiesc tinerii: 58,3% în 2024, față de o medie europeană de 26,5%. Peste 50% se mai înregistrează doar în Letonia și Bulgaria. La capătul opus al clasamentului, sub 10%, se află Cipru, Irlanda, Luxemburg și Malta. O locuință este considerată supraaglomerată de Eurostat dacă nu are o cameră pentru fiecare cuplu, una pentru fiecare persoană singură peste 18 ani și câte una pentru perechi de copii sub 12 ani.
Pe celălalt indicator-cheie — povara costurilor locative, definită ca peste 40% din venitul disponibil cheltuit pe locuință — România stătea relativ bine în 2024, cu aproape 7% dintre tineri în această situație, sub media UE de 9,7%. Topul îl ocupau Grecia (30,3%) și Danemarca (28,9%). Croația, paradoxal, era cea mai relaxată la acest capitol, cu doar 2,1%.
