Statele Unite au desfășurat în Norvegia aeronave de patrulare maritimă P-8 Poseidon, capabile să detecteze și să urmărească submarine, să desfășoare operațiuni de spionaj și să sprijine misiuni NATO în regiunea Mării Baltice, transmite Newsweek, citând date din surse deschise.
Potrivit imaginilor din satelit analizate de OSINTtechnical, două sau trei aeronave P-8 au fost observate la sol, pe 23 septembrie, la terminalul militar al aeroportului Gardermoen din Oslo. Ulterior, cel puțin un avion a efectuat o misiune deasupra Mării Baltice, în apropiere de exclava rusă Kaliningrad — unul dintre cele mai importante avanposturi militare ale Rusiei în Europa de Nord.
Un purtător de cuvânt al armatei norvegiene a confirmat pentru publicația locală Dagbladet că avioanele americane au operat de pe teritoriul Norvegiei pentru a sprijini „activitatea aliaților” din regiune.
Context tensionat în nordul Europei
Desfășurarea aeronavelor P-8 Poseidon vine pe fondul consolidării posturii de apărare NATO la Marea Baltică, după ce Finlanda și Suedia s-au alăturat alianței. În ultimele luni, în zonă au fost raportate activități suspecte ale dronelor și au crescut temerile privind securitatea cablurilor și conductelor submarine.
