O tragedie de proporții s-a produs marți, în nord-vestul Republicii Democratice Congo (RDC), unde o ambarcațiune din lemn, motorizată și supraaglomerată, a luat foc pe fluviul Congo, în apropierea orașului Mbandaka, capitala provinciei Equateur. Potrivit ultimelor date furnizate de autorități și surse locale, cel puțin 143 de persoane și-au pierdut viața, iar alte zeci sunt date dispărute.
„Un prim grup de 131 de cadavre a fost găsit miercuri, iar alte 12 au fost recuperate joi şi vineri”, a declarat deputata națională Joséphine-Pacifique Lokumu pentru AFP. Joseph Lokondo, un lider local al societății civile, a raportat un bilanț provizoriu de 145 de morți, dintre care mulți arși de vii sau înecați.
Focul a izbucnit în timpul gătitului
Potrivit relatărilor martorilor și anchetatorilor, incendiul ar fi pornit în momentul în care o femeie a încercat să gătească la bord, aprinzând cărbuni în apropierea unor recipiente cu combustibil. Explozia rezultată a cuprins rapid întreaga ambarcațiune, în care se aflau aproximativ 500 de pasageri. Multe dintre victime au fost femei și copii care, în panică, au sărit în apă fără să știe să înoate.

