Un avion de transport medical de mici dimensiuni, cu șase persoane la bord, s-a prăbușit vineri în Philadelphia, la scurt timp după decolare, a anunțat Administrația Federală a Aviației (FAA). Compania care opera zborul, Jet Rescue Air Ambulance, cu sediul în Mexic, a confirmat că la bord se aflau patru membri ai echipajului, un copil pacient și mama acestuia.
„În acest moment, nu putem confirma existența niciunui supraviețuitor", a transmis compania într-o declarație oficială. Toate cele șase persoane din avion proveneau din Mexic, potrivit Ministerului de Externe mexican. Copilul, o fetiță, urma să fie transportat acasă, în Tijuana.
„Suntem extrem de șocați de această tragedie. Echipajul era foarte experimentat. Suntem o companie de frunte în domeniul ambulanțelor aeriene, operăm între 600 și 700 de zboruri pe an”, a declarat Shai Gold, reprezentant al Jet Rescue Air Ambulance. Acesta a subliniat că firma a investit masiv în mentenanța flotei și că avionul se afla în condiții excelente de zbor.
Accidentul a avut loc într-o zonă aglomerată din nord-estul orașului, cu numeroase magazine, blocuri de apartamente și trafic intens. Mai multe case și vehicule au luat foc în urma prăbușirii. La fața locului au intervenit rapid echipele de urgență, însă autoritățile nu au putut confirma încă numărul victimelor de la sol.
