Soprana Anita Hartig, tenorul Ștefan Pop și baritonul Ștefan Ignat, alături de Orchestra Operei Naționale București, dirijată de Daniel Jinga, au susținut miercuri, 4 septembrie, un concert aplaudat la scenă deschisă de japonezi.
Publicul a umplut sala în aer liber National Day Hall din interiorul Expo 2025 Osaka. Spectatorii au stat pe scaune sau în picioare pentru a asculta Gala Stele ale Operei Românești. Finalul a fost întâmpinat cu urale și minute în șir de aplauze, iar după bis publicul a mai rămas în sală pentru autografe și fotografii cu soliștii.
Tenorul Ștefan Pop, pentru prima data în concert la o Expoziție Mondială, dar pentru a 10-a oară pe o scenă în „Țara Soarelui Răsare” este foarte iubit de japonezi și se aștepta la asemenea primire: „Japonia este una dintre țările mele preferate. Mă simt ca acasă aici, am publicul meu, de obicei, după concerte, trebuie să stau câte o oră să dau autografe, așa cum s-a întâmplat și acum. De fapt, eu reprezint România peste tot pe unde cânt în lume și sper să la câte mai multe concerte de acest gen în toată lumea pentru că avem ce arăta și faptul că eu și Anita Hartig cântăm pe toate scenele internaționale nu este nimic altceva decât un exemplu că România este mereu prezentă în prim plan”.

Cu gândul la România cântă peste tot în lume și soprana Anita Hartig, căreia i-au dat lacrimile când s-a gândit ce aduce cu ea în interpretările de pe marile scene: „De fiecare dată când cânt pe scenele din toată lumea simt emoție, simt bucurie, simt un fel de orgoliu de a putea duce experiența mea de săsoaică și româncă în lume și să îmi cânt dorul de casă peste hotare, dar să duc cu mine și grădina bunicii, plivitul în grădină, strânsul de iarbă, jucatul cu animale, lucrurile astea simple, de mi se face pielea de găină numai când mă gândesc la ele și mă emoționez cumplit. Toate astea îmi dau emoția, sensibilitatea și curajul cu care cânt în toate limbile. Toate, pentru că am această bogăție pe care o duc cu mine peste tot”.

Soprana Anita Hartig, tenorul Ștefan Pop și baritonul Ștefan Ignat, alături de orchestra Operei condusă de Daniel Jinga, au interpretat lucrări semnate de Puccini, Verdi, Enescu, Brediceanu, dar și lucrarea Fandacsia, scrisă de compozitorul Dan Dediu, lucrare în primă audiție internațională despre care compozitorul spune că exprimă spiritul românesc: „Îmi place foarte mult să fiu interpretat de instrumentiștii din Orchestra Operei Naționale București. Au câteva caracteristici importante: în primul rând, simt ceea ce cântă, în al doilea rând, a devenit o orchestră cu o componentă tehnică remarcabilă și în al treilea rând, au un sunet special și un entuziasm cu care abordează partiturile”.






