Indiferent cât de lungă ar fi fost vacanța, toți copiii și părinții ar mai vrea vară și distracție. Când școala bate la ușă, copiii găsesc la Școala de SuperEroi Itsy Bitsy și distracție ca în vacanță, dar și energie bună pentru pregătirea de școală și SuperEroi care îi sprijină să își activeze toate puterile interioare pentru noul an școlar. Părinții și copiii sunt așteptați sâmbătă, 6 septembrie, în Parcul Lumea Copiilor din București (lângă Palatul Național al Copiilor), la întâlnirea cu SuperEroii Itsy Bitsy, pentru ultima petrecere în aer liber din această vacanță!

SuperEroii Itsy, Bitsy, SuperZăpă, Spinner, Dj Dodi și Spark le vor antrena copiilor puterile de care au nevoie la școală și în viața de zi cu zi: curajul, creativitatea, prietenia, energia, bucuria și bunătatea. Puterile interioare ale copiilor se activează cel mai ușor prin joacă, cei mici fiind invitați să ia parte GRATUIT la activitățile preferate, care vor umple parcul întreaga zi.
La cererea publicului, începând cu acest eveniment, o atenție deosebită este acordată copiilor cu autism. Astfel, Asociația Help Autism accesibilizează evenimentul Școala de SuperEroi și îl transformă într-o experiență incluzivă în care toți copiii - tipici sau atipici - se pot bucura de joacă, creativitate și descoperire în propriul ritm. Spațiul în care se desfășoară evenimentul sprijină nevoile unice ale fiecărei persoane, prin măsuri dedicate precum o hartă senzorială și indicatoare care avertizează zonele cu stimuli puternici (zgomot sau aglomerație), trasee marcate, spații de integrare și relaxare senzorială, un rucsac cu obiecte de calmare și restabilire a echilibrului senzorial, precum și prin prezența unor terapeuți specializați în lucrul cu persoane neurodivergente. La eveniment va exista un mediu prietenos și sigur, unde copiii cu TSA sau alte particularități de dezvoltare au la fel de mult loc ca ceilalți să exploreze și să se exprime. În același timp, părinții găsesc sprijin, resurse și o comunitate, transformând evenimentul într-o sărbătoare a diversității și a bucuriei de a fi împreună.



De la ora 9:00 până la ora 18:00, copiii vor avea parte de jocuri și activități de toate felurile, iar părinții vor fi invitați să descopere o paletă largă de activități extrașcolare, pentru a alege ce le este util copiilor în noul an școlar: un club sportiv, o limbă străină, un program vocațional sau de dezvoltare personală. Copiii vor putea încerca activități sportive, activități creative și educative, teatru, dans, muzică, dar și robotică, de dezvoltare personală, împrietenirea cu emoțiile și multe jocuri propuse de prietenii de la: Clubul Sportiv Dinamo, Școala de Dragoni, Școala de Șah, Școala de Teatru Qfeel, Centrul EKA, Opera Comică pentru Copii, C.S. Akura, Magia Lutului, Lumea de Poveste, Professor Puzzle, Destres Shop, 3Do Printing etc.
