Nu știm cum ar fi trebuit recompensată măreția și talentul unui regizor, ca Toma Enache, care adună în jurul său o minunată echipă și face în condiții grele și cu eforturi uriașe, un film despre toată suferința umană, care nu poate fi exprimată în cuvinte, la cât de dură și insuportabilă a fost, din povestea unei tragedii bulversante, în care destinul românilor parcă se inspirase din tragicii greci.
Toma Enache este regizorul mare și generos care a știut să facă din dăruirea de sine una dintre cele mai frumoase arte, pentru cum a redat pe ecran cât de adâncă a fost suferința umană de atunci, realizînd primul film artistic pentru cinematograf despre “fenomenul Pitești”, la 30 de ani de la căderea comunismului. Sunt pagini dintr-o istorie așa cum a fost, care nu figurează în manualele de școală generală sau de liceu nici acum.
Un film puternic, dur, extrem de important, mai ales pentru cei care, n-au trăit în comunism, care rulează acum în cinematografele din București și din țară din 4 octombrie. Filmul amintește despre tabloul unei jumătați de secol, cu toată Securitatea regimului comunist, care a dorit să șteargă istoria țării, să distrugă societatea românească, intelectualii, mai ales elitele, în care românii aveau încredere, pentru că le erau modele. Preluând puterea au îngenunchiat poporul înfometându-l.
Strălucita premieră a filmului „Între chin și Amin” în regia lui Toma Enache, produs de casa de producție La Steaua Film Studio, care a avut loc la CinemaPro, în București, este o biografie de răni vii. Este povestea crudă în care se interpătrunde istoria, politica, arta, cultura, despre experimentul care a avut lor între 1949-1952, în pușcăria de la Pitești, unde reeducarea încarceraților se făcea prin mijloace violente de tortură, o tehnică nemaîntâlnită până atunci în carcerile din România, unde deținuții erau obligați să se tortureze reciproc, adică victimele deveneau călăi și invers. Este povestea de viață a lui Tase Caraman, compozitorul întors de la Viena, proaspăt logodit, care, este arestat de comuniști, încarcerat, bătut, scuipat, înfometat, ținut în frig și mizerie, ca să renunțe la credința în Dumnezeu și să devină un comunist înfocat. După liberare compune “Odă lui Dumnezeu”.
Jocul actorilor amintește de tragicii greci, iar distribuția inspirat aleasă, aduce în prim plan debutul a trei actori: Ana Pârvu (Lia, logodnica lui Tase), studentă la teatru la Universitatea din Anglia, Vali V. Popescu (Tase Caraman), precum și a tinerei și talentatei actrițe, Kira Hagi (sora lui Tase), un debut strălucit de mare expresivitate și forță, care a absolvit școala de actorie de la Hollywood, alături de nume ce exprimă excelența scenei și ecranului românesc: Victoria Cociaș, Cezara Dafinescu, Constantin Cotimanis (șef al pușcăriei), Ion Dichiseanu (general al Securității), precum și actori tineri și talentați: Ciprian Nicula (fratele lui Tase), Dragoș Stoica, Ioachim Ciobanu (fiul lui Ilarion Ciobanu), Teodora Calagiu Garofil, Dorin C. Zahei, Csaba Ciugulitu, Bogdan Salceanu, Iany Panait, Adrian Anghel, Mircea Taiss, Remus Stănescu, Alin Ailioaiei, Laurențiu Stan (preot); Alexandru Mereuță (bunicul); publicistul George Stanca ( decedat în februarie 2019).
