Cuprins:
NATO traversează una dintre cele mai tensionate perioade din ultimii ani, pe fondul unui schimb dur de replici între secretarul general al Alianței, Mark Rutte, și ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, pe tema autonomiei strategice a Europei și a dependenței de Statele Unite ale Americii.

Avertismentul lui Mark Rutte: „Europa nu se poate apăra singură”
La Bruxelles, în fața europarlamentarilor, Mark Rutte a criticat dur ideea unei apărări europene fără sprijinul SUA, avertizând că o astfel de direcție este nerealistă și extrem de costisitoare. Oficialul NATO a subliniat că Europa depinde masiv de capabilitățile militare americane, inclusiv de umbrela nucleară.
„Dacă cineva de aici încă mai crede că Uniunea Europeană, sau Europa în ansamblu, se poate apăra fără Statele Unite, continuă să viseze. Voi nu puteţi. Noi nu putem, avem nevoie unii de alţii”, a declarat Mark Rutte, citat de AFP.
Acesta a mai avertizat că o autonomie reală ar presupune cheltuieli de până la 10% din PIB pentru apărare și dezvoltarea unei capacități proprii de descurajare nucleară.
„Asta costă miliarde şi miliarde de euro. Şi aţi pierde garantul suprem al libertăţii noastre: umbrela nucleară americană. Aşadar, mult succes!”, a spus Rutte.
Replica tăioasă a Franței
Răspunsul lui Jean-Noël Barrot nu a întârziat și a fost lipsit de diplomație. Oficialul francez a susținut că europenii pot și trebuie să-și asume mai multă responsabilitate pentru propria securitate.


