Agenția S&P Global Ratings publică vineri o nouă evaluare a ratingului suveran al României, potrivit unei analize HotNews. În prezent, ratingul țării este BBB-, cu perspectivă negativă, ultima treaptă din categoria investment grade.
Diferența dintre acest nivel și treapta inferioară, BB+, pare o chestiune tehnică rezervată bancherilor și analiștilor financiari. În realitate, decizia agenției poate ajunge, prin mai mulți pași, până în bugetul fiecărui cetățean.
Ce evaluează, de fapt, S&P
Un rating de țară funcționează, într-o anumită măsură, ca un scor de credit personal. Așa cum o bancă analizează veniturile și istoricul de plată al unui client înainte să-i acorde un împrumut, S&P analizează situația fiscală, povara datoriei publice, economia, vulnerabilitățile externe, instituțiile și politica monetară ale României, combinând acești factori într-un rating unic.
Rezultatul actual, BBB-, arată România la limita inferioară a categoriei investment grade. Perspectiva negativă atașată ratingului arată că, în evaluarea din aprilie, agenția considera riscurile orientate în jos: S&P a precizat atunci că ar putea coborî ratingul în următorii doi ani dacă ajustarea fiscală se îndepărtează semnificativ de scenariul avut în vedere.
Ratingul nu funcționează ca un termostat care schimbă automat dobânzile în clipa în care se modifică o literă. Piețele financiare încearcă permanent să anticipeze riscurile, iar o parte din veștile bune sau proaste pot fi deja incluse în prețul obligațiunilor înainte ca agenția să facă anunțul oficial.
Prima factură: dobânzile plătite de stat
România cheltuiește mai mult decât încasează, iar diferența trebuie finanțată prin împrumuturi. La asta se adaugă datoria veche ajunsă la scadență, care trebuie refinanțată. Statul este, așadar, un client permanent al piețelor financiare, iar dacă investitorii consideră că riscul a crescut, cer de regulă o compensație mai mare pentru acel risc.
Într-un exemplu ilustrativ folosit de HotNews, dacă pentru 100 de miliarde de lei împrumutați costul mediu ar fi cu un singur punct procentual mai mare, diferența ar însemna aproximativ un miliard de lei în plus pe an la dobândă, în varianta simplificată în care diferența s-ar aplica integral sumei respective.
Banii pentru dobânzi sunt plătiți din buget, iar bugetul e alimentat în principal din taxele și contribuțiile cetățenilor. Cu cât statul cheltuiește mai mult pe dobânzi, cu atât rămâne mai puțin spațiu bugetar pentru alte cheltuieli sau crește presiunea pentru venituri suplimentare. Ratingul nu stabilește taxele în mod direct, dar costul datoriei publice intră în ecuația bugetară care poate influența, la rândul ei, deciziile privind taxele și cheltuielile.
A doua factură posibilă: creditele bancare
O eventuală schimbare de rating anunțată vineri seară nu înseamnă că rata la un credit se modifică luni dimineață ca urmare directă a acelei decizii. Dobânzile bancare depind de mai mulți factori simultan: politica monetară a BNR, inflația, indicii ROBOR sau IRCC, costul finanțării băncilor, lichiditatea din sistem, riscul asociat fiecărui client și concurența dintre bănci.
Costul la care se împrumută statul influențează însă, în timp, condițiile generale de pe piața financiară locală, într-un lanț de transmisie care leagă decizia unei agenții de rating de costurile suportate, în cele din urmă, de gospodării și companii.
Detaliile exacte ale evaluării pe care S&P urmează să o publice vineri nu sunt cunoscute înainte de anunțul oficial.
