Chiar daca zilele acestea toti ochii stau atintiti asupra tragediei din Ucraina, in randul analistilor politici și militari exista un consens: definitorii pentru acest secol nu vor fi relatiile SUA cu Rusia, ci cele dintre SUA și China. In acest sens, convingerea cavsi-unamina este ca un nou razboi rece este pe cale sa izbucneasca.
Folosind aceeasi terminologie ca in cazul concurentei geopolitice și militare dintre SUA și Uniunea Sovietica, intr-o abordare simplista, exista tentatia de a extrapola strategia lumii occidentale din acea vreme și pentru preconizatul razboi rece dintre SUA și China, cu speranta mai mult sau mai putin declarata ca și China va fi obligata sa aiba o involutie similara Uniunii Sovietice. Ar fi o eroare cu consecinte potential dezastruoase. Și nu doar pentru cele doua tari.
Eroarea de judecata porneste de la faptul ca China, ca și Uniunea Sovietica, este o adepta a ideologiei comuniste, cultivand un regim autocratic care limiteaza libertatile individuale și colective ale populatiei. într-adevăr, cultul personalitatii liderilor politici, partidul unic, ingradirea libertatii de exprimare sau supravegherea permanenta a cetatenilor și organizatiilor din China sunt trasaturi regasite și in societatea comunista din perioada Uniunii Sovietice. Insa asemanarile cu adevarat importante se cam opresc aici, in timp ce exista o serie de alte elemente esentiale care pun China intr-o pozitie total diferita de cea a Uniunii Sovietice.
Chiar daca unii analisti sau politicieni din SUA au tendinta de a prezenta concurenta SUA-China in termenii unei concurente ideologice, similare celei dintre SUA și Uniunea Sovietica, privind la harta lumii vedem ca, in prezent, “lagarul comunist" este total nesemnificativ in comparatie cu perioada URSS. Chinei i se alatura astazi doar Vietnamul, Coreea de Nord, Cuba și Laosul. In acest conditii, cred ca este dificil sa poti argumenta ca, similar URSS, China are ambitii de instaurare a comunismului la nivel global. De altfel, spre deosebire de Uniunea Sovietica, China nu are o bogata traditie a instaurarii regimurilor comuniste in terte tari.
In egala masura, o situatie total diferita esta adusa de tabloul economic. Uniunea Sovietica a fost un imens esec economic. Izolationismul ei, deciziile economice centralizate lipsite de viziune și criterii obiective de performanta, subventionarea statelor din orbita sa au facut ca picioarele economice de lut ale regimului sa sfarseasca prin a se rupe. Este incredibil cum o tara cu vastele resurse minerale și umane ale Uniunii Sovietice a fost incapabila sa le transforme intr-un motor de dezvoltare economica generalizata și sustenabila a tarii.
Conducerea Chinei, in schimb, a realizat la un moment dat ca izolationismul economic va face ca tara sa continue sa balteasca in saracie și subdezvoltare. A fost nevoie de un “despot luminat" precum Deng Xiaoping pentru a permite dezvoltarea liberei initiative, a economiei de piata și pentru a conecta China la fluxurile mondiale de capital. Adica exact masurile impotriva carora liderii sovietici s-au opus cu toata indarjirea. China a inceput sa infloreasca și a fost probabil cel mai important beneficiar al procesului de globalizare. In acest context, dezvoltarea Chinei a fost posibila in primul rand datorita transferurilor de capital și know-how pe care companiile occidentale le-au adus, atrase fiind de costurile reduse cu forta de munca, etica muncii și existenta unei piete potentiale imense.
Ritmurile de crestere economica cu doua cifre au fost ani la rand o caracteristica a Chinei, care se dezvolta intr-un ritm nemaiintalnit. In felul acesta, tara a devenit nu doar o putere economica emergenta, dar și o roata din ce in ce mai importanta pentru angrenajul economiei mondiale. Un statut pe care Uniunea Sovietica nu l-a avut niciodată.
De fapt, asta face ca o izolare a Chinei in spatele unei noi cortine de fier sa fie o misiune cvasi-imposibila. In anul 2022, in pofida tuturor restrictiilor initiate inca din mandatul presedintelui Trump, volumul tranzactiilor comericale dintre SUA și China a fost de 690 de miliarde de dolari, un record conform Bloomberg. In anii '80 valoarea comertului dintre SUA și URSS ajunsese la un maxim de aproximativ 4 miliarde de dolari (Raport Rand, 1987), adica aproximativ 12 miliarde de dolari actuali. Și cu asta cred ca am spus totul…
SItuatia este insa și mai complicata de atat din cauza dependentei semnificativ mai mari a Europei fata de China. Economia UE este in esenta o economie care se bazeaza pe exporturile ce genereaza un surplus traditional al balantei comerciale, cel mai mare exportator fiind Germania. Deci, pentru dezvoltarea economica a Europei, accesul la pietele externe in crestere este poate chiar mai important decât evolutia pietelor interne. Nu este cazul SUA, o tara care are o traditie a deficitelor externe și care se bazeaza in primul rand pe consumul intern. Acesta este unul dintre motivele pentru care vedem astazi o ingrijorare crescanda in Europa in legatura cu planurile americane de izolare economica a Chinei. In timp ce lanturile de furnizare existente in aceasta tara ar putea fi inlocuite partial sau total de cele create in alte tari emergente, o piata pentru exporturi precum cea a Chinei va fi aproape imposibil de inlocuit.
Asta face ca, spre deosebire de cazul Uniunii Sovietice, o escaladare economica a unui conflict geopolitic sa fie cu mult mai costisitoare pentru economiile occidentale. Se vehiculeaza mult opinia ca reactia Occidentului la invazia Ucrainei de catre Rusia este o lectie pentru China in cazul in care ar avea intentii expansioniste similare. Insa in egala masura, evolutiile recente sunt și o lectie pentru statele Occidentale care au avut dificultati majore de a se decupla economic de Rusia o tara cu care aveau un comert exterior semnificativ mai redus și cu o structura mai putin complexa decât cea a comertului cu China.
In acelasi context, se vorbeste mult și corect despre solidaritatea renascuta pe care razboiul din Ucraina a adus-o in NATO și despre atractivitatea sa crescuta pentru noi membri precum Finlanda sau Suedia. In oglinda insa, tot razboiul a adus o solidaritate fara precedent intre China și Rusia, punand pe butuci strategia “divide et impera" pe care SUA a promovat-o in raport cu cele doua superputeri. Iar consecintele economice ale acestei solidaritati nu sunt deloc de neglijat.
Pentru dezvoltarea economica sustenabila a unei tari de marimea Chinei, accesul la resurse minerale va fi esential, dovada interesul sau constant pentru tarile africane bogate in resurse. O astfel de situatie, vine manusa Rusiei pentru care, lipsita de debuseul oferit de Occident pentru resursele sale, singura solutie la indemna va fi redirectionarea exportului catre China. Insa, nota bene, pentru China nu va fi singura sursa de achizitie a resurselor minerale. Aceasta pozitionare diferita dintre cele doua super-puteri, da Chinei posibilitatea de a-și impune termenii de negociere și de a obtine preturi favorabile din partea unei Rusii fara prea multe alternative de export a resurselor sale. O astfel de combinatie dintre o inalta dezvoltare economica/tehnologica și accesul la resurse va face nu doar sa creasca rezilienta economica a Chinei, dar și sa ii ofere un avantaj competitiv in raport cu tarile occidentale. Ceva ce, din nou, URSS nu a avut niciodată.
Avand in vedere cele de mai sus, scenariul unei infrangeri a Chinei dupa scenariul Uniunii Sovietice este iluzoriu și extrem de periculos prin consecintele militare și economice globale pe care le va avea. Spre deosebire de Uniunea Sovietica, China nu aspira la schimbarea regimurilor occidentale și ducerea acestor tari in irelevanta. China aspira la un loc de putere geopolitica și o evaluare realista ar trebui sa recunoasca faptul ca lumea va deveni un sistem multi-polar care va necesita mai mult dialog și compromisuri.
Concurenta geopolitica va ramane și poate chiar se va amplifica. Luciditate ar trebui insa sa faca marile puteri sa inteleaga puterea complementaritatii și faptul ca un scenariu de tip lose-lose este cel mai putin de dorit. Distrugerea mutual asigurata militar intre SUA și URSS este acum, in cazul SUA și a Chinei, dublata și de o distrugere economica mutual asigurata. Fara doar și poate, liniile rosii ale relatiilor dintre marile puteri vor continua sa existe, dar totul va depinde de intelepciunea și luciditatea cu care ele vor fi trase, precum și de intelegerea faptului ca perioada unipolarismului este de domeniul trecutului.
Atat China cat și URSS au avut parte de regimuri autocratice, cel mai ades unipersonale, viitorul lor fiind jucat la ruleta norocului de a avea un “despot luminat". Uniunea Sovietica l-a avut mult prea tarziu și asta i-a fost fatal. Iar asta mie imi sugereaza ca marele risc pentru evolutia viitoare a Chinei nu va veni din exterior, ci mai degraba din interior, din arbitrariul și excesele pe care le aduc de multe ori regimurile uni-personale, iliberale.
