Ne aflam, probabil, in fata uneia dintre cele mai anticipate recesiuni. Pare sa existe un consens general ca 2023 va fi anul in care vom vedea cresterea PIB-ului trecand pe minus cel putin doua trimestre consecutive, intr-o buna parte a economiei mondiale. FMI estimeaza ca o jumatate din economia Europei și o treime din economia mondiala vor intra in recesiune in acest an, in timp ce economia Chinei va incetini in premiera sub media cresterii mondiale.
Istoric, recesiunile au presupus o restrangere a activitatii economice, reflectata de scaderi ale cifrelor de afaceri și profitabilitatii. Limitarea celei din urma a presupus ajustari de costuri, inclusiv salariale, prin disponibilizarea angajatilor. Inevitabil, consecinta a fost cresterea somajului, iar scaderea puterii de cumparare a contribuit la crearea unui cerc vicios recesionist.
Va fi la fel și de aceasta data? Nu neapărat, pentru că este posibil sa vedem o evolutie cu totul inedita a contextului economic: o recesiune fara somaj. Chiar daca cresterea constanta a dobanzilor de catre bancile centrale va duce la incetinirea până la oprire a cresterii economice, este de asteptat ca angajatorii sa puna pe ultimul loc concedierea oamenilor in panoplia reducerilor de costuri pe care le vad necesare.
Explicatia unui astfel de comportament, poate fara precedent, rezida in faptul ca, in multe economii dezvoltate, cererea de forta de munca excede oferta, ducand in final la un deficit de forta de munca. O atare situatie are la origine schimbarile structurale importante ale economiilor care fac ca profilul profesional al celor aflati in cautarea unei slujbe sa fie din ce in ce mai inadecvat. Ca urmare, cererea se intalneste cu oferta din ce in ce mai greu nu (doar) din motive cantitative cat și calitative. O astfel de situatie este amplificata cu atat mai mult in tarile furnizoare de emigranti calificati cum este și România.
