Dupa cum probabil va amintiti, multa cerneala si timpi de emisie s-au mai consumat pe tema repatrierii sau nu a rezervelor de aur ale Romaniei. Asa cum am comentat la momentul respectiv, o tema falsa produsa dupa modelul „mai intai stabilim ce vrem si apoi gasim exemple care sa ne serveasca scopului”. Caci tari care si-au repatriat aurul au existat: Germania, Olanda, Austria si mai recent Ungaria. Dar toate aceste exemple sufera de o particularitate pe care Romania nu o impartaseste: niciuna nu este o tara de linia intai. Polonia este. Iar Polonia nu si-a repatriat decat o parte a aurului detinut in exterior.
Acestea fiind spuse, cred ca, de fapt, o alta discutie ar fi fost mult mai interesanta. Cantitatea de aur prezenta in rezervele internationale ale Romaniei este de foarte multa vreme constanta. Nu ar fi fost cazul ca ea sa inceapa sa creasca?
O astfel de intrebare ar putea fi justificata in conditiile in care principalul obiectiv al BNR ar trebui sa fie conservarea valorii reale a rezervelor internationale ale tarii. Or ne aflam intr-o situatie in care bancile centrale emitente ale principalelor valute din lune se afla intr-o cursa, unii ar spune nebuneasca, de a emite moneda. Mai intai, scopul acestui demers a fost iesirea din criza financiara inceputa in 2008, iar, mai nou, emiterea s-a accelerat pentru a impiedica gripajul economic produs de izbucnirea pandemiei.
Ingrijorarile legate de masura in care principalele valute aruncate pe piata vor fi capabile in vitor sa isi conserve valoarea au facut ca o serie de banci centrale sa isi creasca detinerile de aur. La aceasta tendinta a contribuit si strategia bancilor centrale din Rusia si China, ca pe fondul tensiunilor geopolitice, sa isi micsoreze expunerea pe dolar. In aceste conditii, bancile centrale au adaugat 650 de tone de aur la rezervele lor in anul 2019, a doua cea mai mare crestere din ultimii 50 de ani. Recordul fusese stabilit un an mai devreme cu 656 de tone cumparate. In ultimii ani rezervele de aur ale Romaniei nu au crescut. Ar fi trebuit?
