In aceasta saptamana il am ca invitat pe Lucian Croitoru, consilier al Guvernatorului BNR, ale carui opinii insa nu vor angaja institutia pentru care lucreaza.
RC: Lucian cat de scandalos este ca, dupa ce am scapat de experimentul tragic numit comunism, ajungem sa discutam despre masura in care mai poate capitalismul sa asigure prosperitate.
LC: Mi se pare uimitor ca o societate care a trecut prin suferintele comunismului se intoarce nostalgic spre ce a fost atunci. Sunt doua aspecte pe care vreau sa le subliniez. Primul este ca aceasta nostalgie vine in mod paradoxal de la cei in varsta, care, probabil, pentru ca dupa 1989 n-au mai razbit pe piata muncii, ajung sa fie nostalgici.
Pe de alta parte, si asta doare cel mai tare, foarte multi tineri impartasesc aceste viziuni egalitariste. Ma gandesc ca, neavand aceasta experienta, doar aud ca pot exista astfel de idealuri, egalitate, justitie sociala numita si justitie distributiva, si isi imagineaza ca e si posibila. Nota bene: acesta nu este un curent care se limiteaza la Romania, ci unul care a aparut mai ales dupa 2008 in intreaga lume.
RC; Intr-adevar, este un subiect care se discuta cu toata seriozitatea in tarile dezvoltate. Si cred ca putem intelege si de ce. In aceste tari am vazut o erodare semnificativa a clasei de mijloc si o crestere a polarizarii economice. Nu crezi?
LC: Este adevarat ca criza a erodat foarte mult bunastarea individuala a multora. Dar asta e modul specific de functionare a capitalismului: elimina comportamentele nesustenabile, iar indeplinirea acestei necesitati este acompaniata cateodata de suferinta specifica.
Trebuie insa sa facem distinctie intre doua lucruri. Capitalismul, in general, este un mod de organizare a societatii. Este societatea insasi. Nu poti sa pastrezi anumite trasaturi ale societatii, care plac, si sa elimini capitalismul, care, eventual, nu-ti place. Nu putem vorbi despre aceasta societate pe care o cunoastem facand abstractie de capitalism pentru ca e ca si cum ai vorbi despre un intreg renuntand la intreg.
Capitalismul are doua componente majore: democratia si liberalismul. Problema care este pusa pe tapet la nivel mondial este cea a liberalismului. Democratia nu este contestata de nimeni. Insa o democratie nu poate furniza bunastarea intr-un mod sustenabil fara liberalism. Asta este experienta mea de o viata, si practica si teoretica. Atunci cand ataci liberalismul, ataci motorul care a produs bunastare.
RC: De acord. Insa liberalismul si democratia nu sunt niste scopuri in sine. Ele sunt niste mijloace prin care cetatenii incearca sa ajunga la un anumit nivel de bunastare, de dezvoltare, de fericire. In momentul in care aceste obiective nu mai sunt atinse, nu ar fi justificata o reevaluare a acestor instrumente care par sa nu mai functioneze?
LC: Ai zis foarte bine ca “par sa nu mai functioneze”. Democratia este cea care s-a deteriorat foarte mult si tinde sa intre in conflict cu liberalismul. Problema democratiei este ca nu exista o foarte buna separare intre majoritate si minoritate. Desi prin constitutii s-a prevazut faptul ca nu poti folosi o majoritate pentru a restrange drepturile unei minoritati, in societate exista si practici care creeaza probleme.
Iar Romania ofera un exemplu foarte clar. O majoritate formata de oameni care se intorc foarte mult catre trecut, poate sa impuna unei minoritati vointa ei. Acesta “tiranie a majoritatii” nu ar trebui sa se intample intr-o democratie care are bine ancorate valorile liberalismului. Din pacate, la noi aceste valori nu sunt bine intelese.
De exemplu, daca dorim sa crestem in Romania pensiile cu 40% si majoritatea din Parlament reuseste sa impuna acest lucru, pentru ca nu avem destui bani prin care sa finantam sustenabil acea crestere, aceeasi majoritate poate impune un impozit progresiv pe orice, de la venitul personal la profit si avutie. La limita, majoritatea poate lua aproape totul. Insa impozitul progresiv este o masura impusa de o majoritate care nu aplica aceleasi reguli ei insisi in comparatie cu minoritatea. Pentru majoritate ar fi impozite mai scazute, pentru o minoritatea impozite mai ridicate. Ca sa ma exprim plastic, o majoritate poate fi extravaganta pe banii altora.
Ca sa functioneze corect, o democratie are nevoie de reguli generale care sa-l ghideze pe fiecare atunci cand cand isi utilizeaza cunoasterea acumulata prin experienta si studiu pentru atingerea scopurilor sale particulare. Daca ar functiona asa, democratia ar asigura prezervarea libertatilor de orice fel. La fel ca si condusul masinii. Indiferent ce functie ai sau ce avere ai, toata lumea se supune acelorasi reguli de circulatie. La fel trebuie sa fie si in societate: regulile sa aiba caracter general, sa nu vizeze scopuri particulare. Stim asta foarte bine de la Hayek.
RC: Bine, dar exista tari care utilizeaza impozitarea progresiva…
LC: Exact. Occidentul face acest lucru. O majoritate impune unei minoritati reguli diferite de cele pe care le urmeaza ea. Constitutiile ar trebui sa impiedice acest lucru. Dar publicul nu mai crede in principii si este foarte uzitata abordarea “pragmatica” in promovarea politicilor publice. Pragmatic inseamna neghidat de principii, si asta face ca, invocand pragmatismul, sa ajungi oriunde, fara ca cei ce proiecteaza politicile sa poata avea un control crescut asupra directiei acestora. Pragmatismul, care pare comod si preferabil pe termen scurt, este, aparent paradoxal, dusmanul atingerii obiectivelor.
RC: Daca ne uitam in ultimii 60 de ani, putem identifica doua perioade economice: perioada postbelica, 20-30 de ani, in care oranduirea capitalista a fost capabila sa genereze o clasa de mijloc puternica, prosperitate economica, urmata de o perioada de accelerare a globalizarii, in care obiectivul bunastarii populatiei s-a pierdut pe drum. De aici si curentul contestatar actual…
LC: Imediat dupa razboi, cu exceptia SUA, democratiile nu au fost preponderent liberale, economic vorbind. Pana si Mare Britanie, care are o traditie puternica a liberalismului, imediat dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, indiferent de cine a fost condusa, laburisti sau conservatori, a avut un capitalism neliberal pana a venit la putere Margaret Thatcher. Deci, ce vreau sa spun este ca pana prin anii ’70 nu am avut societati bazate pe liberalism.
RC: Si totusi, au generat prosperitate…
LC: Au generat o prosperitate a carei evolutie a fost cu mult mai putin accelerata decat cea care a urmat. A generat crestere economica, dar prosperitatea cred ca s-a vazut de abia incepand cu a doua jumatate a anilor ’70, dupa ce inflatia a inceput sa fie redusa ca urmare a unui set de reguli generale la care au inceput sa adere bancile centrale. Pana atunci, acea bunastare era in mare parte confiscata de inflatie.
RC: Deci care decada a fost cea a optimului economic?
LC: Dupa anii ’70, odata ce inflatia s-a stabilizat, prosperitatea a inceput sa se raspandeasca de la tarile dezvoltate catre alte tari. Asta a durat pana in 2008 si, cred eu, ca in continuare capitalismul produce prosperitate, dar si multe nemultumiri pentru ca exista inegalitate. In combinatie cu iluzia posibilitatii de a o inlatura, inegalitatea genereaza abordari in politicile economice si sociale care pot mai degraba sa ii aduca pe cei mai multi la un fel de egalitate in saracie, dar in niciun caz la egalitate in bogatie. A dovedit-o socialismul. Asta e mai usor de inteles.
