Drive

Șofer reținut după ce a lovit un bărbat cu mașina în fața Spitalului Universitar din București

de Dana Mateescu ·

Un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost reținut de polițiștii din București, după ce a acroșat cu mașina un alt bărbat, în timp ce acesta încerca să îl oprească să parcheze în fața Spitalului Universitar. Victima, în vârstă de 49 de ani, a fost luată pe capotă pe o distanță scurtă și apoi agresată fizic.

Potrivit Poliției Capitalei, incidentul s-a produs pe 1 octombrie 2025, în jurul orei 08:00. Polițiștii Secției 17 au fost sesizați prin apel 112 și s-au deplasat rapid la fața locului, unde i-au identificat pe cei doi bărbați implicați. Șoferul de 47 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Ancheta a arătat că altercația a început după ce bărbatul de 49 de ani l-a atenționat pe șofer că parcare era neregulamentară. În acel moment, victima s-a poziționat în fața autovehiculului, iar conducătorul auto a acroșat-o cu mașina, provocând ulterior lovituri la nivelul corpului, tulburând ordinea și liniștea publică.

Conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și luarea măsurilor legale corespunzătoare.

Acesta nu este un caz izolat: în ultimele săptămâni, mai mulți șoferi au fost sancționați sau reținuți după incidente violente generate de conflicte în trafic în mai multe orașe din România.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.