Pământul uscat, după prima ploaie de vară, miroase într-un fel pe care îl recunoaște oricine și pe care aproape nimeni nu știe să-l descrie. Există totuși un cuvânt pentru el, ca și pentru cărțile pe care le cumperi fără să le deschizi vreodată sau pentru secunda în care vrei să prezinți pe cineva și îți dai seama că i-ai uitat numele. Sunt cuvinte care spun cât o propoziție întreagă, iar unele sunt mult mai noi, și mai puțin solemne, decât sună.
Sângele pietrei
Cuvântul e petrichor și se poate data exact, 7 martie 1964, ziua în care revista Nature a publicat un articol cu un titlu greoi, „Nature of argillaceous odour”, adică „natura mirosului argilos”. Îl semnau doi cercetători australieni de la CSIRO, agenția științifică a Australiei, Isabel Joy Bear și Richard Thomas. Thomas încercase ani la rând să afle de unde vine mirosul, iar răspunsul, găsit la Melbourne, era un ulei pe care unele plante îl secretă în perioadele uscate și pe care îl înmagazinează argila și roca. Au numit uleiul cu două rădăcini grecești, petra, piatră, și ichor, fluidul care în mituri curgea prin venele zeilor, așa că, tehnic, petrichor înseamnă sângele pietrei.
Mirosul pe care îl simțim noi apare când ploaia eliberează uleiul în aer, împreună cu geosmina, o substanță făcută de bacterii din sol. Nasul uman o simte la concentrații de doar cinci părți la trilion, potrivit Smithsonian Magazine. Un an mai târziu, aceiași cercetători au arătat că uleiul încetinește germinarea semințelor, ceea ce sugerează că plantele îl secretă ca să nu lase semințele să încolțească pe vreme grea. Semnal a scris și despre mirosul de ploaie.
Pădurea, lansată ca un produs
Japonezii numesc shinrin-yoku, adică „baie de pădure”, o plimbare fără țintă printre copaci, făcută ca să respiri și să te liniștești, nu ca să ajungi undeva. Sună a ritual antic, dar termenul a fost lansat în 1982 de Tomohide Akiyama, pe atunci șeful Agenției Forestiere din Japonia, care voia să-i scoată pe orășeni mai des în păduri. În toamna aceluiași an, o conferință despre subiect s-a ținut în pădurea Akasawa, din prefectura Nagano, de atunci considerată leagănul practicii.
Între timp, ideea a prins și în cercetare, pentru că studii din Japonia și Europa au găsit scăderi pe termen scurt ale anxietății și ale stresului după plimbări ghidate prin pădure, notează Wikipedia. Despre cum ne ajută liniștea și relaxarea a scris și Semnal.
Cărțile pe care le cumperi și nu le citești
Tsundoku vine din tsumu, „a stivui”, și doku, „a citi”, și înseamnă să cumperi cărți și să le lași să se adune, necitite, prin casă. Prima atestare cunoscută, din 1879, era o poantă. „Tsundoku sensei” apare într-un text probabil satiric despre un profesor cu multe cărți și puține lecturi, după cum a povestit pentru BBC profesorul Andrew Gerstle, de la Universitatea din Londra, care spune că azi cuvântul nu mai ascunde nicio rușine în Japonia.
