Fiecare zi din calendarul românesc poartă o urmă din latina vorbită acum două mii de ani și din tradiția creștină timpurie. Denumirile s-au format, în mare parte, prin combinarea numelor latine ale planetelor și zeităților romane cu termeni bisericești preluați ulterior.
Luni, marți și celelalte zile purtate de zei romani
Luni vine din latinescul dies Lunae, ziua Lunii. Marți păstrează dies Martis, ziua lui Marte, zeul războiului. Miercuri derivă din dies Mercurii, dedicată lui Mercur, zeul comerțului și al călătoriilor. Joi provine din dies Jovis, ziua lui Jupiter, cea mai importantă divinitate a panteonului roman. Vineri închide seria zilelor „zeiești” cu dies Veneris, ziua Venerei, zeița iubirii.
Aceeași rădăcină etimologică apare și în alte limbi romanice: italiana are lunedì, martedì, mercoledì, giovedì, venerdì, iar franceza lundi, mardi, mercredi, jeudi, vendredi. Formele nu sunt identice ca sunet, dar provin din aceleași cinci nume latine, semn că moștenirea calendarului roman s-a păstrat, cu variații locale, în mai multe limbi din familia romanică.
Duminica și sâmbăta au altă poveste
Duminica nu vine de la un zeu roman, ci de la dies Dominica, „ziua Domnului”. Majoritatea lingviștilor leagă apariția acestei formule de nevoia Bisericii timpurii de a marca ziua de rugăciune, în contextul în care denumirea păgână mai veche, dies Solis (ziua Soarelui), circula deja în latina populară. Procesul exact prin care o denumire a înlocuit-o pe cealaltă rămâne, în bună măsură, reconstituit de istorici ai limbii, nu documentat pas cu pas. Aceeași origine creștină o au domenica italiană, dimanche franceza și domingo spaniola.
Sâmbăta are o rădăcină și mai îndepărtată. Termenul pare să provină din ebraicul shabbat, preluat de greacă și apoi de latina târzie sub forma sabbatum. De acolo au apărut sabato în italiană și sábado în spaniolă; franceza samedi este explicată de etimologiști printr-o evoluție a aceleiași rădăcini latinești, deși traseul exact al formei franceze a fost discutat de-a lungul timpului. În orice caz, denumirea a trecut prin cel puțin trei culturi diferite înainte să ajungă în vorbirea românilor.
