În universul Insidious, ușile nu au fost niciodată simple obiecte. Sunt granițe între lumea noastră și The Further, acel „Dincolo” întunecat în care frica prinde formă, iar traumele celor vii devin puncte de intrare pentru cei morți.
Primul Insidious, lansat în 2010, ne-a prezentat familia Lambert și a demonstrat că o casă nu trebuie să fie bântuită pentru ca oamenii din interiorul ei să fie în pericol. Al doilea film a continuat povestea familiei, în timp ce părțile a treia și a patra au mutat atenția asupra lui Elise Rainier, personajul interpretat de Lin Shaye și devenit, treptat, adevăratul liant al francizei. În 2023, Insidious: The Red Door ne-a readus în lumea familiei Lambert și a încercat să închidă un capitol început cu mai bine de un deceniu în urmă.
Dar în Insidious o ușă închisă nu înseamnă neapărat și sfârșitul răului.
Am văzut Insidious 6: Out of the Further și putem spune că are bune, are rele, dar, înainte de toate, are suficient horror cât să ne amintească de ce această franciză a rămas relevantă timp de 16 ani.
Poți să mai fii surprins după șase filme?
Atunci când ajungi la al șaselea film al unei serii, nu mai poți pretinde că publicul pășește pentru prima dată în universul respectiv. Știm ce este The Further, îi cunoaștem regulile și intuim ce se poate ascunde în întuneric. Surpriza absolută devine aproape imposibilă.
Filmul înțelege acest lucru și nu încearcă să reinventeze artificial franciza. În schimb, folosește regulile deja stabilite pentru a construi o poveste nouă, cu personaje noi, dar conectată firesc la ceea ce s-a întâmplat până acum. Avem o scurtă scenă care ne amintește de familia Lambert și apar personaje cunoscute din celelalte filme. Aceste legături nu transformă însă producția într-o simplă colecție de amintiri pentru fani.
Povestea are logică în interiorul universului Insidious și dezvoltă într-o direcție interesantă relația dintre lumea noastră și The Further. Nu voi intra în detalii, pentru că una dintre plăcerile filmului este să descoperi treptat ce poate face răul atunci când regulile dintre cele două lumi încep să se schimbe.
Jump-scare-urile rămân arma principală
Ce au făcut aproape întotdeauna bine filmele Insidious au fost scenele de jump-scare. Nu doar apariția bruscă a unei figuri în cadru, ci acel joc dintre liniște, sunet, anticipare și fracțiunea de secundă în care filmul îți schimbă complet direcția privirii.
Iar Out of the Further livrează mai multe asemenea momente.
Am văzut multe filme horror și am ajuns, inevitabil, să recunosc o mare parte dintre mecanismele prin care regizorii încearcă să provoace o sperietură. Tocmai de aceea spun sincer că au existat cel puțin două scene la care nu m-am așteptat deloc. Au fost foarte bine construite și au produs exact reacția pe care o aștepți de la un film Insidious.
Coloana sonoră contribuie decisiv. Filmul știe când să lase tăcerea să lucreze și când să o întrerupă brutal. Nu toate sperieturile au aceeași forță, dar cele care funcționează te prind nepregătit.
Un rău care gândește
Scenariul propune mai multe secvențe creative și evită o parte dintre clișeele devenite aproape obligatorii în filmele despre morți, demoni, spirite sau alte prezențe din lumea de Dincolo.
Personajele negative nu sunt reduse la niște apariții care aleargă haotic după oameni. Au spațiu de desfășurare, observă, înțeleg, se adaptează și folosesc vulnerabilitățile celorlalți. Există în comportamentul lor o inteligență malefică, iar aceasta le face mai terifiante decât ar fi fost prin simpla lor înfățișare.
Din acest punct de vedere, nu avem un scenariu leneș. Poate fi acuzat că lucrează într-un univers ale cărui mecanisme ne sunt deja cunoscute, dar nu că se mulțumește să repete mecanic aceleași scene. Regizorul Jacob Chase încearcă să găsească forme noi prin care The Further să invadeze spații aparent obișnuite. Unele dintre aceste idei sunt printre cele mai reușite momente ale filmului.
Și nici finalul nu merge pe cea mai simplă sau previzibilă soluție. Nu voi spune mai mult, dar mie mi-a plăcut direcția aleasă.
Problema principală: cuplul din centrul poveștii
Cea mai mare problemă a filmului nu vine din zona horror, ci din relația dintre personajul principal, Gemma, și iubitul ei, Nick, interpretați de Amelia Eve și Brandon Perea.
