Văduva - femeia din spatele monstrului
Cât de bine poți cunoaște omul de lângă tine?
Am terminat de citit Văduva, romanul de debut al jurnalistei britanice Fiona Barton, și primul lucru la care m-am gândit a fost cât de complicată poate fi relația dintre iubire, frică și adevăr. Pentru că uneori nu este greu doar să descoperi cine a comis o crimă. Mult mai greu este să înțelegi ce se întâmplă în mintea celui care a trăit ani întregi lângă un om capabil de așa ceva.
Romanul pornește de la dispariția Bellei Elliott, o fetiță de numai doi ani, și de la ancheta care îl aduce în centrul atenției pe Glen Taylor. Soț devotat în ochii celor din jur, Glen ajunge să fie suspectat de o faptă îngrozitoare, iar soția lui, Jean, rămâne în urma lui ca o prezență tăcută, privită cu suspiciune de poliție și cu o curiozitate aproape bolnăvicioasă de presă.
Dar ce știe Jean? Cât a știut de-a lungul căsniciei? Și, mai ales, cât a putut să-și recunoască sieși?
Aceste întrebări m-au interesat mai mult decât simpla rezolvare a misterului. Iar Fiona Barton știe să le lase să se adune, una peste alta, până când începi să privești cu neîncredere aproape fiecare personaj.
Jean Taylor, femeia care a învățat să tacă
Pentru mine, Jean este personajul cel mai interesant al cărții. Nu pentru că ar fi ușor de îndrăgit sau pentru că ai putea să-i găsești imediat scuze, ci tocmai pentru că este atât de greu de descifrat.
La prima vedere, avem o femeie care și-a iubit soțul, i-a fost alături atunci când toată lumea îl considera un monstru și a continuat să-i susțină nevinovăția chiar și atunci când dovezile păreau să spună altceva. Numai că, pe măsură ce aflăm mai multe despre căsnicia lor, imaginea aceasta începe să se destrame.
Glen nu este doar bărbatul elegant, atent și protector pe care Jean l-a cunoscut la șaptesprezece ani. Este și omul care îi modelează treptat viața, îi limitează relațiile cu ceilalți, îi spune ce este bine pentru ea și o face să creadă că dependența de el este, de fapt, o formă de iubire.
Mi s-a părut foarte bine surprins felul în care controlul nu apare întotdeauna sub forma unor interdicții brutale. Uneori vine ambalat în gesturi aparent frumoase, în grija pentru celălalt, în decizii luate „pentru binele lui”. Iar când ești tânăr, când nu ai suficientă încredere în tine și când omul de lângă tine îți repetă că știe mai bine, poți ajunge să nu mai distingi unde se termină grija și unde începe manipularea.
Jean nu este o femeie care se trezește într-o dimineață și descoperă că a trăit lângă un străin. Transformarea este mult mai lentă și, tocmai de aceea, mai neliniștitoare.
M-a pus pe gânduri și felul în care ea continuă să se raporteze la Glen chiar și după ce acesta nu mai este. Pentru că moartea cuiva nu șterge automat influența pe care a avut-o asupra ta. Uneori, vocea lui rămâne în mintea ta și după ce omul a dispărut.
Glen Taylor și pericolul aparențelor
Fiona Barton construiește foarte atent portretul lui Glen. La început, îl vedem prin amintirile lui Jean: bărbatul mai în vârstă, sigur pe el, care o face să se simtă specială și care pare să știe exact ce vrea de la viață.
Apoi apar detaliile. Mici, aparent neimportante, dar care capătă alt sens pe măsură ce povestea înaintează.
Felul în care își controlează soția. Secretele din fața calculatorului. Minciunile care se adună. Explicațiile oferite pentru fiecare lucru suspect. Și această capacitate de a părea, în continuare, omul rezonabil dintr-o situație în care totul ar trebui să-l facă să dea explicații.
Tocmai aici mi se pare că romanul reușește să fie cu adevărat inconfortabil. Nu ne oferă un personaj negativ ușor de recunoscut de la prima pagină, ci ne arată cât de convingător poate deveni cineva atunci când știe ce să spună și cum să se poarte.
Iar Jean este prinsă între omul pe care l-a iubit și omul pe care începe să-l vadă dincolo de imaginea atent construită. Numai că adevărul nu se lasă acceptat atât de ușor. Mai ales atunci când recunoașterea lui ar însemna să-ți pui sub semnul întrebării întreaga viață.
Bella, ancheta și oamenii care caută răspunsuri
Dispariția Bellei este centrul în jurul căruia se învârte întreaga poveste. O fetiță de doi ani dispare din grădina casei, iar familia ei rămâne suspendată într-o așteptare pe care nimeni nu știe cum s-o încheie.
Inspectorul Bob Sparkes este unul dintre personajele care dau greutate anchetei. Nu este doar polițistul hotărât să afle ce s-a întâmplat, ci un om pentru care cazul devine tot mai personal. Îl vezi încercând să lege indiciile, revenind asupra detaliilor și luptându-se cu sentimentul că adevărul este aproape, dar continuă să-i scape printre degete.
