Tragedia de la Constanța ne sfâșie sufletul. O femeie de doar 29 de ani, polițistă, tânără, frumoasă, aflată la prima ei naștere – după ani grei de încercări și tratamente de fertilitate – a murit la scurt timp după ce și-a adus pe lume băiețelul. Copilul trăiește. Mama, însă, nu mai este.
O viață tânără s-a stins, iar un prunc va crește fără să-și mai cunoască mama. Este imposibil să rămâi indiferent la asemenea durere.
Undeva, între teamă, neîncredere și pseudo-știință
Potrivit Ministerului Sănătății și Spitalului Județean Constanța, pacienta și soțul ar fi refuzat intervențiile salvatoare — cezariana și ulterior histerectomia de urgență. Documentele arată că semnaseră pentru acest refuz, după ce li s-au explicat riscurile, inclusiv posibilitatea decesului.
Pe de altă parte, o apropiată a familiei afirmă contrariul: că tânăra nu ar fi refuzat nicio procedură și că familia este devastată de informațiile apărute în spațiul public.
Adevărul complet îl vor stabili anchetele. Dar rămâne cert un fapt dureros: o femeie a murit într-un spital modern, într-o țară cu medici competenți, pentru că undeva, între frică, dezinformare și lipsă de încredere, s-a pierdut legătura dintre medic și pacient.
Dr. Marius Uscatu: „Efectul tiktocurilor asupra românilor”
Medicul chirurg Marius Uscatu, cunoscut pentru pozițiile sale tranșante, a scris un mesaj dur pe Facebook:
„Moartea tinerei de la Constanța, după ce ea și soțul au refuzat cezariana și histerectomia salvatoare, este doar rezultatul îndoctrinării programatice din ultimii șase ani. Da, „suveraniștii” vă învață să refuzați cezariana și vaccinurile. Dar ei se tratează la Viena și sunt vaccinați cu schema completă anti-covid. Da, portocaliul narcisist tocmai s-a vaccinat anti-covid, după ce a retezat fondurile pentru cercetare medicală în domeniul vaccinurilor. Iar voi… voi muriți datorită ignoranței, naivității și propagandei tictociste.”
Medicul vorbește despre un fenomen real și periculos: pacienți care refuză tratamente, injecții, vaccinuri, transfuzie sau operații, fiind convinși de persoane fără nicio pregătire medicală — influenceri care, cu un ton sigur și carismatic, rostogolesc teorii conspiraționiste în fața unei audiențe impresionabile.



