Într-un colț aparent liniștit al Sibiului, într-un centru care ar fi trebuit să însemne protecție și alinare pentru cei mai vulnerabili dintre noi, copiii, s-a întâmplat ceva ce nu mai poate fi trecut sub tăcere. La Casa de tip familial „Răzvan”, parte din Centrul „Speranța”, nu există speranță. Doar durere, foame, frig și frică.
Imagini tulburătoare au apărut online. (sursa Ziua). Mărturii care parcă îți înfing un cuțit în inimă. Copii cu priviri goale, bătuți, ținuți flămânzi, puși să mănânce de pe jos ca niște câini, legați de pat ca într-un film de groază. Copii care, în loc să învețe ce e dragostea, învață cum arată abuzul. Copii care nu cer nimic în afară de un pic de căldură sufletească. Și nu primesc decât palme, urlete și nepăsare.
Cum a fost posibil așa ceva? Cine sunt acești oameni care ar trebui să fie îngeri păzitori și s-au dovedit călăi cu ecuson? Cine angajează astfel de indivizi lipsiți de empatie, dezechilibrați, poate chiar periculoși psihic, în locuri unde se modelează destine?
Un pui de om nu vine pe lume cu nicio vină. Nu a cerut să fie abandonat, nu a ales să fie lipsit de părinți. Dar are tot dreptul să fie iubit, protejat și îngrijit de oameni buni. Nu de monștri cu legitimație. A ajunge într-un centru de plasament e deja o dramă. A fi apoi maltratat acolo e o crimă morală.
Instituțiile se mobilizează abia după ce imaginile apar public. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Protecția Copilului, DSP, Poliția, toți promit controale. Se înlocuiește câte o ușă, se deschid anchete, se scriu rapoarte. Dar un copil nu poate fi „înlocuit” sau „reparat” atât de ușor. Traumele nu se șterg cu un comunicat de presă. Suferința nu se stinge cu o anchetă internă! Pe copiii ăia cine-i ia în brațe? Cine-i sărută pe frunte?
