De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Pe oricine întrebi în Buzău de părintele Mihail Milea te îndrumă spre marea catedrală aflată chiar în centrul orașului. După cît se vede, oamenii îl iubesc nespus, semn că preotul a intrat definitiv în sufletele lor, prin fapte.
Despre părintele prof. dr. Milea știu pînă și copiii de grădiniță. El este un nonconformist care vrea să-și ajute semenii, uitînd de sine. E în stare să muncească de dimineața pînă noaptea, fără să mănînce sau să mai doarmă. E cel care a adus în curtea azilului de tineri și bătrîni avioane casate de la Bobocu ca să-i înveselească pe asistați, a repopulat cu orfani o comună părăsită, are grijă de bătrînii abandonați sau de femeile agresate și alungate de soți. El a înființat “Savaliada”, o Fundație pentru copiii orfani. Numele vine de la Sf. Sava, patronul spiritual al Buzăului și al Catedralei Municipale aflată în centrul orașului, pe Drumul European E 85.
Localitatea care trebuia să moară
Pe vremuri, comuna Cîmpeni din județul Buzău, era plină de viață, sănătoasă, frumoasă, ca o fată mare, tocmai bună de măritat, cu oameni tineri și gospodari care își vedeau de treburile lor. Localitatea avea de toate: primărie, biserică, poștă, magazin, școală, dispensar. Însă fericirea și bunăstarea aveau să dispară la sfîrșitul anilor ’80, cînd lui Ceaușescu i-a venit idéea “strălucită” să șteargă Cîmpenii de pe harta țării, pentru a transforma locul în regiune agricolă. N-a mai apucat, (slavă cerului!) pentru că a venit Revoluția din 1989.
După eveniment însă, în România a început nebunia șomajului, a disponibilizărilor și mulți s-au trezit fără locuri de muncă. Atunci a început comuna Cîmpeni să moară cu adevărat, puțin câte puțin, exact ca un om lovit de cancer. Sufletul ei a agonizat cîțiva ani, apoi s-a stins. Tinerii și-au părăsit gospodăriile, părinții și bunicii, pentru a pleca în străinătate, la muncă. S-au transformat în căpșunari, zidari, faianțari și, unii dintre ei, îngrijitori de bătrîni paralizați care vorbesc limba italiană. Preotului Milea din Buzău i-au lăcrimat ochii atunci cînd a văzut că din Cîmpeni fugiseră pînă și cîinii. Ulițele erau goale, casele vechi, singure, căzuseră în genunchi. Unele arseseră din temelii. Rămăseseră în urma lor doi pumni de cenușă neagră.
Era pustiu, de se auzea și inima-n vrabia din copac. Părintele mai găsise doi bătrîni, amețiți de foame și plînși. Stăteau atîrnați de porți, așteptînd să vină cineva. CEVA. N-a putut să stea cu mîinile în sîn și, ca un om care-și iubește aproapele, s-a hotărît să “resusciteze” localitatea.
Dacă n-aveți bunici, alegeți-vă de aici!
I-a „făcut respirație gură la gură” și suflet la suflet. I-a dăruit aerul lui de om bun și spiritul moștenit de la bătrâni. A mers pe la autorități, a scris cereri peste cereri, a intrat în audiențe, a convins. Și-a reușit. Inima comunei a început să bată. Avea puls! Într-o clădire abandonată a făcut școala, în alta un cămin pentru băieți. N-a fost ușor. În fosta primărie a pregătit căminul de bătrîni și gospodăria aferentă. Aici, a strîns mai multe persoane în vîrstă și singure, din comunele apropiate.
