Atunci când se întâlnesc părinții mirelui cu cei ai miresei…
Norocosul 9
După ce au mai trecut câteva săptămâni și s-au mai liniștit apele, (vuia tot târgul despre ce s-a întâmplat la recepția de după spectacol, s-a scris și în ziare!), ne-am hotărât să ne căsătorim. I-am invitat pe părinții noștri la un restaurant din oraș, într-o sâmbătă.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Era o zi minunată de primăvară, copacii înnebuniseră peste noapte și înfloriseră cu toții, de ziceai că s-au vorbit între ei. Mă simțeam ușor ca fulgul, dar totuși aveam emoții, recunosc.
Prima dată au venit părinții Danielei. Of! Mi-a pierit orice chef de viață. El, cam la vreo 68-70 de ani, la costum, călcat perfect, cămașă de protocol, cravată. Domnul Avram era corect, arogant, pășea țanțoș ca un curcan. Mă privea superior, de parcă ar fi deținut secretele supreme ale întregii omeniri. El știa de ce a fost asasinat Kennedy, ce culoare au ștrampii Papei, unde sunt extratereștrii, cum se poate vindeca orice tip de cancer, unde este comoara din insula Oak, ce taine ascund francmasonii, cât fac radical din 345789 și, în genere tot!
Mama soacră, mai tinerică, îi ținea isonul la nesuferire. Durdulie, scorțoasă, îmbrăcată cu țoale scumpe și accesorizată cu bijuterii fine. Își strâmba gura din minut în minut, transformând-o într-un cioc oribil. Când se uita la mine, simțeam cum îmi îngheață vezica urinară, instantaneu.
Îmi era frică de ea! Femeia era în stare să mă urecheze și să mă scoată la tablă, la lecție. Părinții Danielei erau total diferiți de fata lor, ea nu semăna la nimic cu ei și lucrul acesta mă bucura enorm.
-Ce nume este ăsta? Pigei? Janis Joplin?, m-a luat pe nepregătite mama soacră. Daniela ne-a povestit despre dumneata, dar nu ne-a venit să credem. Cine și-ar putea boteza copilul cu un asemenea… nume?
-Eu!, a tunat tata care abia sosise. Bocănea și zăngănea cu cizmoaiele lui de cowboy, din piele de șarpe și pinteni în toată regula.
Sfântă și neprihănită muceniță Ecaterina! Trebuia să-l fi văzut și voi! Era ușor beat, așa cum îi stă lui bine. Avea o pălărie dată pe spate, geacă roșcată din piele întoarsă, cu franjuri, blugi LEVI`S și o cămașă de holtei, roșu-flacără. Bineînțeles, deschisă la patru nasturi, atât cât să i se vadă părul sur de pe piept și tatuajul cu un leu superb. (el e Fecioară, dar a vrut să ducă în eroare gagicile!).
Mama Danielei a făcut: „Hiiiiiii”! și a repezit repede mâna la glanda tiroidă. Se sufoca. Era șocată. Tata socru și-a scos ochelarii de la ochi și a întrebat calm:
-Domnul?
-Ahăăăhăăă, mmm, hehehe, zzzzzmmm!, a scos tata niște sunete, pe care n-am știut cum să le traduc. Așa că i-am sărit în ajutor:
-E tatăl meu. Cornel Pandele.
-Încântat! Eu sunt Artistotel Avram. Profesor de electronică, la pensie și inventator de renume. Dânsa este soția mea, Estera. Profesoară de științe naturale. Ne bucurăm că v-am cunoscut, în sfârșit. Sunteți singur? Soția nu ne onorează?
-Ba ne onorează, dar la ora asta… – și tata s-a uitat la ceasul de la mână, apoi pe fereastră, la cer, – nevastă-mea e în intersecția de la Foișorul de Foc și captează energiile pozitive transmise din constelația Sirius…Cum o știu mărinimoasă din fire, o să vă aducă și domniilor voastre așa, cam la vreo trei kile de „bucurii stelare”. Le ține în poșetă. Vindecă pe loc insomnia, constipația și impotența. Garantat!
Am crezut că părinții Danielei vor face un atac de apoplexie. Domnul Avram s-a învinețit, apoi a trecut printr-o gamă variată de culori: gri-șobolan, verde, albastru, roșu. Soacră-mea tocmai ronțăia cuminte niște caju și…s-a înecat. A tușit. A hârâit. A mârâit. Apoi, ochii i s-au bulbucat și, pentru o secundă, am crezut că o vom pierde. Dacă n-ar fi fost fiică-sa, să-i facă manevra Heimlich, zbura sigur și direct spre constelația Sirius.
În fine, ne-am liniștit, am comandat ceva de mâncare, am desfăcut o sticlă de vin sec și am discutat. Daniela era veselă, la al treilea pahar, tata se machise și el, ceruse votcă și cânta „Cry Baby”, , Joplin, of course. Atmosfera era mișto. Doar socrii mei păreau c-au mâncat melci cruzi și buze de șobolan blond, așa erau de schimonosiți la mutre.
-Hm…Daniela, am întrebat-o șoptit, acoperindu-mi buzele cu palma, ce-au, domnule, părinții tăi? Se simt rău?
-Nuuu! Așa sunt ei, stai liniștit! Să vezi când o să le spui ideea mea de nuntă!
Și zâmbea serafic, gen: n-am făcut nimic, sunt complet nevinovată…
-Ce idee? Care idee? Și de ce eu?, m-am enervat. Dacă e vreo bazaconie de-a ta, de ce nu le-o spui chiar tu? De ce mă bagi pe mine la înaintare?
-Daniela, ce se întâmplă?, a sărit tatăl ei. Ce tot șușotiți acolo? Nu e frumos! Ți-am expicat de atâtea ori că…
-Chiar!, i-a tăiat, tata, macaroana. Nu trebuie să aflăm și noi data căsătorie, locul și ora parangheliei?
Domnul Avram era stupefiat. „Cât tupeu! Ce grobianism! Să fie întrerupt de un papițoi bătrân, beat și hipiot pe deasupra! El, profesor universitar, care a înghițit 30 de ani praf de cretă la catedră și a lăsat repetenți zeci de studenți mitocani, neatenți la sensul curentului alternativ și nici la forma de undă uzuală! Să fie sigur, acest papagal cretin, că nu-i va mai adresa vreodată o vorbă! Just!” Și a făcut bot.
