Zilele trecute, căutând ceva, am descoperit în garaj o pungă în care păstrasem, cu sfințenie, câteva mici piese de la Lada 1200 din 1978, primul nostru autoturism, cumpărat în 2002. Un motoraș de ventilator, o pompă de benzină, măciulia de la schimbător, primitivă, din lemn și o platină pentru delcou.
O gheară mi s-a pus la ceafă și o rangă imaginară m-a lovit în suflet. Aaaaah! Mi-am amintit de Papașa, de clipa despărțirii, atunci când am dat-o ca un nemernic pe un biet tichet valoric, fără să mă gândesc prea mult. O lacrimă stătută și parșivă mi-a țâșnit dintr-un ochi. Am șters-o iute, să nu mă vadă careva…
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Ooo, regina mea albastră, fantasma rusă a șoselelor, spaima căruțelor și a bicicletelor, pe care uneori le întreceai fără milă, arătându-ți dinții tăi de babetă bolșevică și răzbunătoare.
Aaah, Papașa, Papașa! Pe unde ți-o rugini acum crucea cardanică? Pe unde-ți putrezesc scaunele? Mi-e dor de volanul tău perfect, de scrâșnetul roților sovietice și de huruitul infernal al motorului.
