2023 a trecut ca o zi pentru mine, vă rog să mă credeți. M-am trezit în ianuarie, mi-am combinat o cafea strong, am ascultat „Războiul lumilor” al lui Jeff Wayne de vreo 500 de ori, am scris ceva, am mutat ghivecele cu flori din casă în curte, i-am motivat absențele lui Andrei de la liceu, m-am vopsit, am decis, m-am răzgândit, am băut niște bere, m-am dat cu bicla, am slăbit, am pus la loc, iar am slăbit, iar am pus la loc. Am clipit de cinci ori și s-a făcut aprilie, am fost la Lidl, dar mi-am uitat cardul acasă și a trebuit să las cumpărăturile acolo și să mă întorc. M-am întâlnit cu Lilișor în BLS, am plâns de 1000 de ori, mi-am pus niște întrebări zdrobitoare, am răspuns la ele tot eu, m-am tuns, pentru că m-am enervat, am tușit mult, foarte mult, am scris vorbe pentru o splendidă baladă rock (muzică și voce Olivia Păun) am spălat rufe, am mințit nițel, ca un copil, am crezut, tot ca un copil, am închis o ușă, definitiv, am scris niște interviuri pentru o revistă glossy, am râs de 1850 de ori, în iunie am donat 450 de ml. de sânge vesel și bun, pentru cine a avut nevoie de el, m-am văzut cu Mănuț și cu Irina, pe o căldură năucitoare, când am băut bere la pahar și am croșetat idei. Rapid, așa!
Anul ăsta, apa mării a fost prea rece pentru jarul din venele mele, așa că am privit-o doar, și-am așteptat. Ce am așteptat? Acum când scriu mă întreb și eu ce, dar atunci chiar o făceam. Bucuria a fost altă Manuelă și băiețelul ei, pe care i-am iubit instantaneu. Mai facem o „chimicală”?
