1977. Septembrie. Prima zi de școală îmi smulgea inima din piept și-o arunca-n copacii cu frunze aurii și verzi. Tremuram din toate mădularele mele de fetiță năstrușnică și pusă pe joacă. Îmi tremura barba, tremurau buzele, degetele cu unghiuțele tăiate, de mama, rotund, și nu din carne, – îmi tremura părul din cap, tremurau genunchii plini de răni. Ce mă fac? Ce școală? De ce? Nu vreau!
Duminica de dinaintea începerii eram tristă ca o batistă. Simțeam în nări mirosul ăla de uniformă călcată proaspăt, cu fierul încins și stropită cu apă, aroma ciorapilor albi, trei-sferturi, (pune-i peste bubele alea, că sperii toată școala, râdea tata!), bentița albă…
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
„Cum? Asta mi-o agăț pe cap?”, întrebam revoltată, gata de scandal și cu un plâns mic înghesuit în gâtul meu plin de amigdale palpitând dureros.
„Ți-o așezi pe cap, n-o agăți!”, îmi răspundea mama cu gândul la trenurile ei…
Toate erau aranjate frumos, pe speteaza unui scaun și mă așteptau. Nici nu le atingeam. Nu! Nu-s ale mele. Cum nu e al meu nici ghiozdanul ăsta tâmpit! Și astea ce-s?
Am pus mâna pe o cutie din lemn. Era lăcuită și avea pictat un tigru roz pe capac. Am deschis-o. Mirosea înspăimântător de frumos! Avea creioane nou-nouțe, ascuțite de tata, o gumă roz, chinezească, parfumată de-mi venea s-o rod (am mâncat-o mai târziu! n-a scăpat!), un stilou cu peniță. Pe masă era și cerneala. Într-o sticluță durdulie. Am deschis capacul. (Să n-o verși, Dani!, am auzit vocea mamei.)
Doamne-Dumnezeule! Am băgat nasul în ea. Mi-am pictat vârful cu albastru, dar am tras în mine un parfum incredibil, de salcâm, pe care-l țin minte și azi. Cerneala aia mă intimida și fascina în același timp. Ce de cuvinte erau în ea! Vorbe. Litere nescrise. Cifre și tot felul de semne, de care nici nu auzisem.
Am luat caietele și le-am pus în ghiozdan. Coperțile albastre, din plastic, miroseau iute. Le-am deschis înainte și mi-am vârât, din nou, nasul în ele. Ah! Aromă de nou și necunoscut. Clic-clac. Am închis ghiozdanul și l-am pus la intrare.
A doua zi, gătită ca o școlăriță, arătam DI-FE-RIT. Nu mai eram eu. Guleraș alb, uniformă, bentiță cu pampoane, pantofi negri, din lac. Am plecat cu tata și cu mama. Dimineața era răcoare și toți perișorii mi se zbârliseră. Îmi era și frig, și frică, eram și veselă, și tristă. Cartierul meu se scutura și el, ca un cățel, din toate casele lui, își foșnea frunzele și-și răspândea aromele dimineții.
