Ce-ar fi fost?
Îi mulțumesc lui Dumnezeu și vieții pentru ce mi-au dat, dar în special, pentru ce NU mi-au dat!
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Am trăit multe vieți până la ora la care tastez vorbele astea, care mi se par când străine, când carne din carnea mea. Am trăit vieți mici cât o șosetă albă, de fetiță, vieți care depindeau de ai mei și de brațele lor ocrotitoare.
Am trăit vieți solitare și mi-am simțit maieuțul ud în spate, de teamă și de dor. Am străbătut vieți înalte cât o cupolă de biserică. Am pășit în vieți care nu-mi aparțineau, dar trăiam în ele forțată. Am nimerit în viețile altora, fără ca eu să-mi doresc asta.
Nu v-ați gândit niciodată că ați fi fost alții, în alt loc, în alte lumi, dacă ați fi acceptat sau nu o oarecare situație?
De pildă, dacă voi, femeile, ați fi spus „da” unui bărbat, care vă plăcea la nebunie, la un moment dat? Cum ar fi fost?
Sau dacă ați fi refuzat un post, o călătorie sau o întâlnire cu cineva, dacă ați întârziat din cauza traficului, a unei ploi torențiale sau, pur și simplu, pentru că n-ați avut chef să ieșiți din casă?
Nu v-ați decis în ultima clipă să… ?
Întrebările sunt valabile și pentru bărbați, dragii de ei. 😉 Mai ales pentru ei!
Mie mi s-au întâmplat toate astea. TOATE!
Port în mine regrete care ard și azi (da, daaa, nu-s genul care zice: ah, mvaaai, nu regret nimic! Regret cu toată ființa mea!).
Îmi sucesc gândurile și construiesc scenarii. Dar dacă refuzam cutare propunere? Dar dacă-i trăgeam un cap în gură ăluia care mi-a făcut atâta rău gratuit? Ce se putea întâmpla?
