Colărezi. În fiecare zi mă îndepărtez din ce în ce mai mult de mal și parcă e mai îmbietoare depărtarea, decât nisipul de pe țărm.
În august 2025 am pus 55 de ani pe mine, unul peste altul. 55 de zile de naștere. 55 de Revelioane. (Nu pot să cred! Cum s-au adunat toți? Unde sunt? Pe unde i-am pus?) 55 de Dane țopăie, râd și plâng în urma mea?! 🙂
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
55 de ani colorați și nebuni. Ani în care am învățat, am dansat și am urlat, ani în care am crezut în ceva, în cineva, ani în care mi-am făcut planuri să…
Planuri? „Dă-le boali dă planuri! Hai să-ți fac niște colărezi!”, vorba buncii de la Beilic.
Planurile nu mai contează, că oricum, degeaba le fac!
Ce-am pierdut? Ce-am învățat?
Mă întreba un cetățean, recent, ce am făcut, bun, în viața mea? (Nițel malițios, așa, pe la colțurile gurii.)
Hm! Ce-am făcut? Am trăit. Am greșit. Am râs. Am iubit. Am plâns. M-a durut. Și iar am greșit!
Am născut, natural, cel mai frumos poem din lume. Am făcut oamenii, aflați în depresie, să râdă în hohote la poveștile mele. Am urcat în cer cu un lift din tablă și ochii verzi și am văzut lumea întreagă.
