Mi-e dor de ea mereu, ca de un iubit pe care l-am părăsit din prea multă dragoste. Când nu pot să dorm, îmi amintesc de valuri, de mângâieri, de săruturile timide, de buzele arse de soare, pe care mi le măncam singură, cu dinții, de nisipul și de scoicile care mă tăiau până la sânge. Și somnul vine rapid, pătimaș ca un amant nemernic și prea plin de iubire.
O iubesc în toate anotimpurile. O râvnesc și luni și joi. Am vorbit cu ea și iarna, când stabilopozii erau glazurați cu gheață sărată. I-am simțit vânturile iuți primăvara, furia, urletele, gemetele, am dormit pe plaja ei, în august, când totul se poate…
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Am dormit? Nu! Clănțănit poate, că era un frig de crăpau meduzele. Dar eram tânără, ca și ea, nebună, puțin rea, puțin inconștientă, dar atât de liberă.
Stelele mă înghițeau flămânde, îmi venea să plâng de bucurie, îmi era și frig și cald și sete, eram sărată și iubită, iar Paul Ciuci de la Compact cânta de zor „Fata din vis” la Teatrul de vară din Costinești. Și eu cântam cu el.
