În religia catolică, trandafirul este simbolic o componentă a rozariului, deoarece această floare este foarte aproape de Fecioara Maria, cu care el a fost în mai multe rânduri reprezentat.
Potrivit studiilor efectuate de geologi și de paleontologi, trandafirii au apărut pe pământ înaintea apariției omului. Cercetătorii au găsit urme de petale de trandafiri pe bucăți de cărbune vechi de peste 50 de milioane de ani. Prima mențiune scrisă despre trandafirul sălbatic provine din Grecia Antică, din secolul al IV-lea î.Hr. În scrierile istoricului grec Teofrast, este menționat un trandafir sălbatic – Rosa galica. Potrivit lui Teofrast, grecii culegeau trandafirii, dar se ocupau și de cultivarea tufișurilor de trandafiri. În perioada romană, petalele de trandafiri erau utilizate pentru a decora străzile pe care treceau armatele victorioase. Filosoful roman Pliniu a scris despre un trandafir cu miros de mosc, despre care unii contemporani ai lui credeau că nici nu există. Crescătorii de trandafiri obișnuiesc să-și numească soiurile noi de trandafiri fie după numele unor celebrități internaționale, fie pentru a marca anumite evenimente internaționale, fie după numele unor designeri florali internaționali. Astfel, există trandafirii din soiurile Julio Iglesias, Marie Curie, Jeanne Moreau, Princesse De Monaco, Monica Belluci, Freddie Mercury sau Liv Tyler.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →




