Pomohaci
Miercuri, adică azi, 3 iunie 2026, procurorii au descins la locuințele lui Cristian Pomohaci în cadrul unei anchete care vizează acuzații de viol asupra unui minor și agresiune sexuală.
Nu este prima dată când numele fostului preot apare într-un dosar cu suspiciuni de natură sexuală privind minori.
Nu este prima dată când apar mărturii, acuzații și detalii care șochează opinia publică. Și tocmai de aceea actualul dosar nu poate fi privit ca un simplu episod izolat.
În urmă cu aproape un deceniu, spațiul public era inundat de înregistrări, stenograme și declarații ale unor tineri care îl acuzau pe Pomohaci de comportamente sexuale nepotrivite și de relații cu minori.
Îmi sună și azi, grețos, în urechi glasul lui milogindu-se de un băiat ca să-l atingă… Vomă totală!
Procurorii au făcut atunci percheziții, au audiat martori și au ridicat probe. Printre acestea s-ar fi aflat și materiale pornografice.
Cu toate acestea, dosarul s-a închis prin prescripție, (păi, nu!?) iar societatea (o parte din ea – cea care are darul gândirii) a rămas cu senzația că adevărul a fost îngropat undeva între termene, proceduri și neputința instituțiilor de a duce ancheta până la capăt.
Astăzi, când vedem din nou percheziții și acuzații grave, întrebarea nu este doar dacă Cristian Pomohaci este vinovat sau nu. Asta trebuie să stabilească instanța. Întrebarea este cum a fost posibil ca, după atâtea semnale de alarmă, să ajungem din nou în același punct?
Mai există și o altă problemă, poate și mai gravă. Ani la rând, Pomohaci a beneficiat de un capital enorm de încredere construit în jurul imaginii de preot și artist popular. Pentru mulți oameni, haina preoțească a însemnat credibilitate, moralitate și autoritate.
Tocmai de aceea, dacă acuzațiile se confirmă, vorbim despre o trădare profundă a încrederii pe care comunitățile o acordă unor astfel de persoane.
Iar dacă privim retrospectiv, observăm un tipar care ar trebui să îngrijoreze. Dosar de natură sexuală închis prin prescripție. Condamnare definitivă pentru evaziune fiscală, dar cu suspendare. Acum, un nou dosar cu acuzații extrem de grave. Fiecare episod luat separat poate avea explicațiile sale juridice. Împreună însă, ele compun imaginea unui personaj care pare să fi traversat ani întregi de scandaluri fără să suporte consecințe proporționale cu gravitatea suspiciunilor care l-au urmărit.
Poate că cea mai mare problemă nu este nici măcar cazul Pomohaci în sine. Problema este sentimentul tot mai răspândit că în România există oameni care, indiferent câte controverse adună în jurul lor, reușesc mereu să scape printre degetele sistemului. Iar când în ecuație apar minori, orice eșec instituțional devine infinit mai grav.
