Candelăreasa…
Mîinile negre de fum și ulei ars de candelă sînt micuțe ca ale unui copil. Degetele fine curăță marmura mormintelor din cimitirul Bellu. Dar ea nu e o candelăreasă obișnuită. Mi-a spus că este absolventă a Facultății de Filosofie din București. Se numește Mariana Diaconescu. Are o expresie delicată, fragilă, împrumutată, parcă, de la păpușile din porțelan chinezesc.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Povestea ei este incredibilă. Mama ei, îngrijitoare la cimitir, o lua cu ea pentru că nu avea cu cine s-o lase acasă. Avea cinci ani. Se juca printre cruci și îngerași din marmură. Și cînd mai pica și cîte o înmormîntare, primea colivă dulce, cozonac, orez și se bucura, ca orice copil.
Bunica ei a fost candelăreasă tot aici, în Bellu. Bătrîna a murit într-un mod straniu. Cînd venea spre cimitir a lovit-o autobuzul 116 și a murit pe loc. „Ea obișnuia să-și ghicească în cafea, spune Mariana. În ziua aceea, înainte să plece de acasă, a băut conținutul și a întors ceașca cu fundul în sus. După cîtva timp, s-a uitat în ea. Am rămas uimite și eu și mama pentru că interiorul era complet alb. Atunci bunica a zis: o să mor! Noi ne-am speriat. Se zice că se întîmplă ceva rău atunci cînd zațul nu se prinde de pereți. Și asta a fost. La cîteva ore a dat mașina peste ea! A știut!”
Soacra buncii Marianei a lucrat și ea în cimitir, încă de la înființarea lui, în 1858. „A asistat la toate înmormîntările personalităților, continuă candelăreasa. A fost la Eminescu, la Caragiale… Zicea că la Eminescu a fost multă lume. Puhoi. Plângeau femeile pe stradă. Mama mea povestea că, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, cimitirul era iluminat noaptea și lumea se putea plimba pe alei. Cînd au fost bombardamentele în București municipalitatea a întrerupt lumina, de frică să nu fie distruse monumentele.”
Mariana Diaconescu crede cu tărie în vise. A observat că tot ceea ce i se „arată”, peste noapte, se împlinește în zilele următoare. În școala primară, liceu, mai tîrziu la facultate se ghida după vise. Știa ce note va lua, știa ce îi va pica la examene. Devenise un oracol viu și, de multe ori, lumea o ocolea pentru că prevestea și drame. Mai ales drame!
Într-o noapte, l-a visat pe tatăl ei, care murise recent. Era foarte supărat și venise s-o ia pe sora ei cea mică, Petra. „Am sărit plîngînd în vis și am țipat: e prea mică, are doar 18 ani, cum s-o iei la tine? Las-o în pace!” Cînd s-a trezit din coșmar, Mariana a aflat că în noaptea respectivă Petra era să moară din cauza unei peritonite, dar că răul trecuse și era în afara oricărui pericol.
