Blog Dana Fodor Mateescu

Candelăreasa

Candelăreasa… Mîinile negre de fum și ulei ars de candelă sînt micuțe ca ale unui copil. Degetele fine curăță marmura mormintelor din cimitirul Bellu. Dar ea nu e o candelăreasă obișnuită. Mi-a spus că este absolventă a Facultății de Filosofie din București. Se numește Mariana Diaconescu. Are o

de Dana Mateescu · ·

Candelăreasa
Candelăreasa

Candelăreasa…

Mîinile negre de fum și ulei ars de candelă sînt micuțe ca ale unui copil. Degetele fine curăță marmura mormintelor din cimitirul Bellu. Dar ea nu e o candelăreasă obișnuită. Mi-a spus că este absolventă a Facultății de Filosofie din București. Se numește Mariana Diaconescu. Are o expresie delicată, fragilă, împrumutată, parcă, de la păpușile din porțelan chinezesc.

De la Dana

Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.

Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →

Povestea ei este incredibilă. Mama ei, îngrijitoare la cimitir, o lua cu ea pentru că nu avea cu cine s-o lase acasă. Avea cinci ani. Se juca printre cruci și îngerași din marmură. Și cînd mai pica și cîte o înmormîntare, primea colivă dulce, cozonac, orez și se bucura, ca orice copil.

Bunica ei a fost candelăreasă tot aici, în Bellu. Bătrîna a murit într-un mod straniu. Cînd venea spre cimitir a lovit-o autobuzul 116 și a murit pe loc. „Ea obișnuia să-și ghicească în cafea, spune Mariana. În ziua aceea, înainte să plece de acasă, a băut conținutul și a întors ceașca cu fundul în sus. După cîtva timp, s-a uitat în ea. Am rămas uimite și eu și mama pentru că interiorul era complet alb. Atunci bunica a zis: o să mor! Noi ne-am speriat. Se zice că se întîmplă ceva rău atunci cînd zațul nu se prinde de pereți. Și asta a fost. La cîteva ore a dat mașina peste ea! A știut!”

Soacra buncii Marianei a lucrat și ea în cimitir, încă de la înființarea lui, în 1858. „A asistat la toate înmormîntările personalităților, continuă candelăreasa. A fost la Eminescu, la Caragiale… Zicea că la Eminescu a fost multă lume. Puhoi. Plângeau femeile pe stradă. Mama mea povestea că, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, cimitirul era iluminat noaptea și lumea se putea plimba pe alei. Cînd au fost bombardamentele în București municipalitatea a întrerupt lumina, de frică să nu fie distruse monumentele.”

Mariana Diaconescu crede cu tărie în vise. A observat că tot ceea ce i se „arată”, peste noapte, se împlinește în zilele următoare. În școala primară, liceu, mai tîrziu la facultate se ghida după vise. Știa ce note va lua, știa ce îi va pica la examene. Devenise un oracol viu și, de multe ori, lumea o ocolea pentru că prevestea și drame. Mai ales drame!

Într-o noapte, l-a visat pe tatăl ei, care murise recent. Era foarte supărat și venise s-o ia pe sora ei cea mică, Petra. „Am sărit plîngînd în vis și am țipat: e prea mică, are doar 18 ani, cum s-o iei la tine? Las-o în pace!” Cînd s-a trezit din coșmar, Mariana a aflat că în noaptea respectivă Petra era să moară din cauza unei peritonite, dar că răul trecuse și era în afara oricărui pericol.

„Oamenii îmi ziceau cobea! Uneori nici nu mă lăsau să povestesc ce am visat, pentru că le era teamă. Am niște premoniții, de care și mie mi-e frică…”

După terminarea facultății, Mariana zice că nu și-a găsit un post de profesor de filosofie, dar a lucrat cîțiva ani într-o bibliotecă. La un moment dat, însă, a întrerupt activitatea, pentru că a vrut să se ocupe de educația celor două fetițe pe care le avea. Acestea au devenit, ulterior, profesoare de pian.

Candelăreasa

Filosoafa – căndelăreasă este o persoană cum rar întîlnești. Poți să discuți orice cu ea, cunoaște istoria fiecărui cavou, cu date autentice citite din cărți. Cavoul fraților Poroineanu are o poveste cutremurătoare, pe care am aflat-o de la ea. „Pe la sfârșitul secolului XIX-lea, tânărul Constantin Poroineanu, pleacă la studii în Paris. Acolo, se îndrăgostește nebunește de o franțuzoaică. Fata rămîne însărcinată, dar bătrînul, tatăl lui Constantin, nu e de acord cu relația. Îl obligă pe fiu-său să revină în țară, amenințându-l că îl va dezmoșteni, dacă va continua relația. Trec anii și fiul lui Constantin Poroineanu pleacă, la rândul lui, la studii, tot la Paris. Ca și tatăl lui, se îndrăgostește de o fată, cu care se și căsătorește repede. Constantin Poroineanu – tatăl, aducîndu-și aminte ce a pățit el cu tatăl lui, acceptă relația dintre ce doi. Dar, să vezi tragedie! Punând cap la cap mai multe informații, el își dă seama că noră-sa era, de fapt, fiica lui, rodul iubirii trăite de el la Paris, în tinerețe. Disperați, cei doi tineri s-au sinucis.”, ne-a povestit candelăreasa. În urma lor a rămas monumentul din marmură neagră, ridicat de artistul Rafaello Romanelli.

O altă dramă înmormîntată pe veci în Bellu, despre care candelăresele vorbesc în șoaptă, este cea a „Femeii cu umbrelă”, pe numele ei adevărat Katalina Boschott. Un bucureștean, foarte bogat și însurat, (se pare că e vorba despre George Assan, un tânăr din familia proprietarului primei mori cu aburi din România) s-a îndrăgostit nebunește de Katalina și a luat-o ca guvernantă pentru copiii lui. Soția lui, geloasă, a otrăvit-o. Răpus de durere, bogătașul a dat ordin maestrului Romanelli s-o sculpteze în mărime naturală. Există și o altă variantă a story-ului. Cică frumoasa amantă a fost operată greșit de un medic. Și ultimele cuvinte ale ei pe patul de moarte ar fi fost: „Cet animal de medecin m’a tuee!” (Animalul ăsta de doctor m-a ucis!) cuvinte care au și fost gravate cu litere de aur pe monument. Din păcate ele nu s-au păstrat, pentru că au fost furate.

Dana Fodor și Răzvan Mateescu, text apărut în presă în 2003

Foto: Răzvan Mateescu

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Nu există comentarii la acest articol.