Nu fusesem curtat de fete prea des. Nu era nici de mirare, nu am fost nici în tinerețe un bărbat feroce, musculos și sigur pe mine. Dar m-am luat după tata care era cel puțin la fel de banal, mic, pricăjit și bătăuș, mai mult cu vorba decât cu pumnul. Dar a cucerit inima mamei, care era o femeie nu numai frumoasă, ci și extrem de sexy. Cum o făcea? Încerca totdeauna să fie drăguț, înțelegător și amabil. Ei, și pentru ăștia ca noi există o secțiune din publicul femeiesc, doamne ce preferă prieteni de suflet unor macho care poate pretind intimitatea, chiar când ele n-au chef, amenințând că altfel o să caute miere în alți stupi.
Și iată că metoda tatei mi-a adus o grămadă de prietene de suflet și de câteva ori și unele cu care am întreținut relații romantice. Eram relativ un nou imigrant în Israel în toamna lui ‘83; student la filologie, care locuia la cămin studențesc cu multe alte fete provenite din toate colțurile lumii. Mie îmi păreau toate exotice, dar nici unele mai mult decât anglofonele. Tipele din SUA, Anglia, Australia, Canada, etc. aveau o atitudine mult mai degajată, mai liberală și neinhibată decât majoritatea celor din România generației mele. Sau cel puțin așa mi se părea mie.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Și așa, într-o bună zi, încă în vara acelui an de grație, 1983, au apărut două noi vorbitoare de limba engleză, după accent de undeva din America de Nord, adică ori SUA ori Canada. Aparatul meu “gagicar”, adică radar la gagici, a intrat rapid în funcțiune, cum să nu? Una blondă, cealaltă șaten deschis, corpuri ca două clepsidre, aspect un pic hippie, foarte en-vogue încă, și la mai bine de un deceniu de la generația Woodstock-ului… și vorbind engleza ca limbă maternă, chestie importantă pentru mine, deoarece studiam la universitate literatura engleză și-mi plăcea ideea de-a avea o amică tutore în același timp. Și una mai mișto la față ca cealaltă. Da’ eu ce să mă dau la ele?! Știam că-s un imigrant amărât, venit cu fundu’ gol din România comunistă, ajuns în societatea de consum unde toate sunt disponibile… dacă ți le poți permite. Și, cum am scris mai sus, nu eram un Adonis; mai curând un David al lui Michelangelo, în special din punct de vedere al proporției minuscule a organului genital comparativ cu restul corpului, dacă nu, ca aspect fizic general. Engleza mea era destul de decentă și am încercat să înfiripez eu o conversație cu domnițele, însă amândouă s-au uitat la mine ca la felul șapte, mi-au întors spatele și pe-aici le-a fost calea.
Nu, îmi dădeam seama că n-am nici o șansă la o girlfriend cu vreuna din ele. Căminul meu fiind cum am spus unul studențesc, aveam o dată pe săptămână cel puțin organizată o activitate socială, de obicei un disco. Da, termenul mai era la modă prin acei ani. Încă nu existau prea multe “cluburi” și în mod definitiv stilul punk, mosh pits – găurile de sfărâmare a diblelor lipsite de materie cenușie – inele-n rât ca la porci sau crampoane-n limbă, precum și tatuajele care arată ca și când cineva a morfolit o pictură a lui Dali, după care a borât-o pe pielea punkistului, nu constituiau încă moda main stream, slavă soartei! Și eu, când era vorba de dansat pe muzică cu ritm, adică nu pe zbierături afonice, atonice și amorfe, eram primul la rând. Cu parteneră sau de unul singur, îmi etalam talentele ore întregi, până când adeseori disc jockey-ul era silit să-mi amintească de faptul că după ora două dimineața, dacă el nu dă volumul mai încet, vin vecii cu poliția sau, mai rău, cu revolverele după noi.
În timpul unei astfel de sesiune de dans, mă trezesc cu una din cele două nord-americance dansând cu mine. Nu numai dansând, ci făcându-mi ocheade. Da! Ocheade, EA către MINE. Știu, greu de crezut, dar adevărat, parol! Ba încă mi-a țipat tipa, așa ca să răzbească vocea ei peste zgomotul de la amplificatoare, că stilul meu de dans îi amintește de cluburile de dans (se pare că în America deja nu se mai numeau disco… Travolta devenind second-hand sau așa ceva) în care se duc afro-americanii. Adică “I’ve got rhythm baby”!
Am dansat cu tipa tot restul serii, am schimbat și câteva cuvinte – zbierături mai curând – ca la sfârșit, când m-am oferit s-o conduc la ușa camerei ei (deh, eu gentleman de-acuma) ea s-a oprit în fața ușii și, hodoronc-tronc s-a agățat de gâtul meu începând să mă țucăie ca o apucată. Voiam să mă ciupesc, ca să mă conving că nu visez. Americanca, căci de-acuma aflasem de unde este și chiar numele ei, Gail Burstyn, din Maryland, mi-a făcut ea mie avansul. Da, după care m-a tras de mână în cameră, colega ei de cameră, cealaltă americancă mișto, era dispărută în mod magic. Imposibilul s-a petrecut și nici n-a trebuit să-ncerc să-i conving pe ceilalți prieteni români din cămin, toți imigranți calici ca mine, că am avut succes cu una din noile americance. Venea ea și mă îmbrățișa în fața lor. Eram amorezi în toată puterea cuvântului. Și era o experiență cum nu mai avusesem.
Fără să intru-n amănunte nenecesare, hai să zicem că nu existau secrete de-ale intimității sexuale în care domnișoara (?!) Gail să nu mă fi introdus. Vis! Extaz curat! Totuși erau câteva amănunte care mă deranjau puțin, cel mai mult dintre ele faptul că nu se rădea pe picioare. Dar, cum am menționat, Gail era o hippie și mi-a spus că e și feministă și că în mintea ei nu înțelege de ce societatea s-o silească să se debaraseze de o podoabă naturală, când un bărbat nu trebuie să o facă. Dar, cum era blondă, și cum eu deja știam din petrecut mult timp cu mama în Austria, unde arar vedeai o femeie depilată pe craci, am înghițit această – pentru mine – ciudățenie.
Nu mi-era de alta dar când stăteam amândoi în pat, goi goluți, ca Adam și Eva, gambele noastre împletite între ele, mă uitam și ades îmi era greu de deosebit care era piciorul meu și care era al ei.
Și a mai fost o chestie ciudată. După luni de zile de „dating” serios, după ce o prezentasem părinților și familiei mele, am simțit că nu este firesc să-mi fac damblalele cu o femeie și să nu o cer de soție. Deh, io de modă veche… mă rog, când era vorba de relații sexuale prenupțiale și obligațiile ce reies din acestea. Când Gail a auzit cuvântul „soție” i-a căzut falca. S-a uitat disperată în ochii mei și-a făcut o reală criză de isterie, urlând cu lacrimi în ochi ca o apucată, că ea e prea tânără (avea numai 21 de ani, adevărat) ca să se gândească la măritiș. Asta nu a fost tot. A continuat spunându-mi că simte că nu are îndeajuns de multă experiență cu bărbații (puteam să o asigur că știa mai multe decât toate celelalte gagici cu care am ieșit până atunci, poate cu excepția profesoarei de limba germană, de 32 de ani, cu care am întreținut o relație extrem de intens sexuală, pe când aveam numai 19 ani) și poate chiar… cu o femeie (?!?!?!?!)
Am rămas uluit la vorbele ei și, adevărat, lovit în amorul meu propriu și personal. Cum? Adică, după ce ne-am făcut toate damblalele, și-am explorat toate colțurile întunecate ale libido-ului omenesc, frizând perversiuni explicabile în teoriile domnului Freud, dar pentru care desigur am fi fost amândoi băgați la zdup (sau la casa de nebuni), ea crede că mai are de-nvățat ceva? Și cu altul??? Uăi!
