Lumina de pe frunte. „Când un om să roagă și e bun, să aprinde o luminiță în el.”, șoptea bunică-mea Ioana, în timp ce-mi schimba batista udă de pe frunte. Pânza subțire, roasă un pic pe la colțuri de mine, avea tivuleț roșu și flori de mac.
Gemeam cu gura arsă de sete și remușcări. „N-am fost o fetiță cuminte, numai prostii am făcut…”
„Fă, Danieluțo, mă omoară mă-ta dacă află că iar te-ai îmbolnăvit. Și te-ai mai și îmbătat…”
Făcusem febră mare. Batista frigea. Bunica Ioana se închina, mă închina, uda cârpa în găleată, o închina și p-aia, apoi mi-o apăsa pe gândurile vinovate. Macii de pe ea erau reci ca moartea. Mă scuturam.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Îmi amintesc că se învârteau toate cu mine: tavanul, ferestrele, ușa casei, ochii bunicii, viața mea se rotea ca un titirez tâmpit.
Mama mă lăsase câteva zile la țară. „Să nu cumva să…” a zis ea, dar cine-a mai auzit-o?
Aveam vreo șase ani și trăiam o toamnă nebună, colorată-n verde stins, roz, oranj și galben pai. Dimineața curgea miere din cer, de parcă se crăpase stupul lui Dumnezeu și picura pe-acolo…
Primeam în brațe lumina aceea adevărată și bucuria mă înălța deasupra tuturor.
Ai mei făceau țuică. Îmi amintesc clar mirosul de cocean ud și de lemn ars, mirosul de boască, musculițele enervante, huș-plecați!, aromele de prună grasă. Caisele bolboroseau din iunie în butoaie de care-mi era teamă.
Eu? Să stau locului? Nici pomeneală! Am dat năvala la alambicul mare cât un taur. Lăcrima țuică: pic, pic, pic.
„Fă, Danielo, ai curaj să bei? Ă? Tu ești dă la București și acolo să bea doar apă…”, a răs de mine un clăpăug enervant și cu muci la nas. L-am privit superioară:
„Eu? Pff! Cum să n-am curaj? Ha! Ia dă un pahar!”
Era dulceagă, caldă și aromea a bărbat tânăr care a mâncat struguri și zâmbește a dragoste.
Heeee! Am băut vreo cinci păhărele. Unul după altul. Apoi am pierdut șirul. Au băut toți copiii, că am găsit o sticlă pitită după niște cazane. Praf ne-am făcut. Zob! Ne-am îmbătat mangă și am început să zbierăm, să cădem, să vomităm în jet, care pe unde nimerea. Ne-am cufurit și în pantaloni. Puțeam.
