Sunt în criză de subiecte. M-am blocat. Trebuie să-i mai dau ceva și lui Dinescu și nu știu ce. Un text, un text, vă rog!
Răzvan vede că sunt panicată, așa că îmi propune să plecăm undeva. Așa facem mereu când nu știu ce să scriu.
Mergem prin Cișmigiu și ne uităm după pupeze. Pu-pu-pu!
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Încercăm să ne imaginăm cum era prin anii ‘30. Ne așezăm pe bănci, ne îmbătăm cu vise simple. E greu, pentru că un puradel începe să-mi urle în timpan. Mă-sa, o aia numai fuste crețe și bănuți, îi dă una românească peste ochi: „Hal dracului să fii! Vezi tu ce bătaie iei dă la tac-tu, dacă te spun!”
Puștiul însă o ține pe-a lui. O scuipă, apoi își scoate puța și i-o arată răzbunător. E ziua internațională a copiilor și are voie azi.
Uuuu! Râdem în hohote cu toții. Gata, o să scriu despre asta!
….
Cișmigiul e patria piticilor în aceste momente. Vor avea loc concursuri de desene pe asfalt. Dis-de-dimineață, părinți și copii, bogați, mai puțin bogați, și săraci, de le râde luna-n mațe, dau năvala. S-au înțolit cu ce au avut ei mai bun, s-au parfumat și, hai. „Amărâții” au venit cu RATB-ul sau pe jos. Barosanii au apelat la „camioanele” familiale 4×4. Dacă te uiți bine la ei, îți dai seama cam ce afaceri învârt. Unii-s cu hands-free-ul înfipt în ureche și vorbesc întruna. Arată ca-n reclamele la șampon anti-mătreață, au un zâmbet corect și sunt atenți numai la celular. Alții, burtoși, ușor balaoacheși, cam 15%, și plini de aur, au un aer de parcă acum ar cumpăra tot Cișmigiul cu toate ecotoaletele și arătările din el, umane și animale.
E muzică și frumos afară. Păsărele ciripesc, copiii urlă că vor vată de zahăr, mamele amenință cu plecatul acasă și cu palme peste bot. Printre picioarele cetățenilor obișnuiți, veniți în parc cu odraslele, se strecoară și puradei săraci, plini de jeg, dar sperând să sugă și ei măcar un ciob de acadea scăpat pe jos de la alții.
O mogâldeață de fată, de un metru înălțime, negricioasă, dar frumușică foc, tocmai a descoperit în țărână, o bucată de ciocolată. Se bucură extaziată, întinde mânuța și înșfacă dulcele. Bagă ciocolata toată în gură, cu praf și mizerie de pe jos, apoi o scoate curată afară. Mamă ce bună e! O privește ca pe-o minunăție și se îmbăloșează pe piept. Cică a trimis-o mă-sa la cerșit, dar ea a fugit în parc, pentru că „zicea copiii dân Buzești că ie ziua noastră și să dă bunătăți gratis în Cimigiu”. E mândră! Răzvan îi face o poză și fetița zâmbește larg. Îi lipsește un dințișor.
Pe la 12.00 apare în cadru o familie de … grei. Și la propriu și la figurat. Una bucată mamă, blondă, cu obraz de portocală, privire tâmpă și lanț de aur la gât, un tată cu tricou Kenvello verde, mulat pe burdihan și un băiețoi, cam la șapte-opt ani, cu ochi răi, buzat și plin de ifose. Zguduie pământul când calcă. Între degetele grăsune lucește un celular Motorola minuscul.
Familia ocupă o masă la una din terasele de lângă estradă. Îl fac atent pe Răzvan care se întoarce spre mine. Bărbatul-tată își trântește popoul barosan pe scaun și, cu un gest regal, cheamă garsonu’: „Adă bă și mie o Stelă, iar pentru nevastă-mea, ce bei, fă? Ăăă, tot o Stelă. Lu’ ăsta micu’, un suc. Și aruncă pă grătar nește fleici dân alea fabuloasili și fro douăj dă mici. Da’ repede că te sparg!”
Copiii deseneză pe jos cu cretă colorată. Cei care știu poezii sau cântece vor căpăta caramele, acadele, biscuiți și jucării. E mare veselie. Un operator, de la nu știu ce televiziune, înregistrează momentul pentru eternitate. Posesorul de burtă și tricou Kenvello zbiară către fiu-său, căpățânos și obez:
„Medicinaleee, bagă-te bă și tu în față, să te vază mă-ta marea la tilivizor! Nu sta ca bou’, ia și tu un premiu, că-i întâi iunie, ziua puradeilor dân lume!”
Medicinal privește scârbit spre masa compactă de pitici care-și freacă disperați unghiuțele de asfalt pentru o amărâtă de ciocolată. El e altfel!
