„Monografia lui Ștefan Străjeri este traversată de ideea puterii de sacrificiu a celor care au cutezat să-și părăsească vetrele strămoșești, ca să se stabilească într-un Eldorado iluzoriu, în acel Promise Land, unde abia urmașii primei generații de imigranți, cu copiii lor au avut sentimentul adaptării la Lumea Nouă. Până la urmă, întreaga carte este o mare poveste, cu mii după mii, cu zeci de mii de destine românești.”
– prof univ. dr. Anca Sîrghie- Sibiu.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
La sfârșitul secolului al XIX-lea, foarte mulți țărani bucovineni (dar și din alte zone ale țării) au luat calea străinătății, calea necunoscutului. Și-au părăsit, cu lacrimi în ochi, glia, satele lor frumoase, din cauza asupririi austro-ungare. Unii dintre aceștia au traversat Atlanticul și au ajuns în Canada. Primii români din Bucovina, din satul Voloca, au decis să emigreze, în 1899, atrași de propaganda ministrului de interne canadian Clifford Sifton, care le promitea 25 de acri de pământ în preeriile din vestul Canadei, unde îi aștepta o muncă teribilă: defrișarea, desțelenirea, abia apoi însămânțarea terenurilor. Poveștile acestor temerari se află scrise minunat în cartea lui Ștefan Străjeri: Istoria românilor canadieni 1890-2020.



