În anul Domnului 1994, prin aprilie, pe fondul unor neînțelegeri cu părinții, mi-am adunat hainele, sacii și cutiile cu cărți, și m-am mutat cu chirie, într-un apartament în care, anterior, au locuit niște țigani, dar nu din soiul țiganilor OK, ci din soiul acela distrugător.
Instalația electrică nu pot să zic că era nefuncțională, pentru că era de fapt inexistentă. Au tras afară cablurile din tuburile din pereți și, probabil, le-au valorificat cumva. Cert este că nu exista decât un singur bec în tavanul de pe hol, legat direct în tablou. În bucatărie, nu doar că nu exista chiuvetă, dar au fost și țevile retezate în dreptul teului de ramificație și, peste ștuțul rămas a sudat cineva câte un capac.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
În baie era o țeavă din care curgea apă rece, într-o găleată, și o altă găleată îndeplinea importantul rol al veceului, cu golire ulterioară în țeava de 110, care ieșea din mascare și „parfuma” întregul apartament. Normal, la un așa apartament proprietara s-a bucurat că a găsit pe cineva dispus să locuiască acolo și să-i repare tot, așa că nici nu s-a pus problema de plătit chirie. Am stabilit totuși o sumă de bani, în mod simbolic, pe care aveam obligația s-o investesc lunar în casă.
Am salvat un motan rănit, de pe stradă, și l-am dus în mizeria de acolo, i-am dezinfectat rănile, i le-am dat cu cremă de tetraciclină, și nu mai eram singur.
A doua zi, era într-o sâmbătă, de cum am venit de la muncă-lucram noaptea, că la prima oră trebuiau să fie proaspete produsele de patiserie- mi-am cheltuit ultimii bani pe un vas de WC, pe o chiuvetă, cu racordurile aferente, și pe soluții de curățat. Am muncit weekendul ăla, de mi-au sărit capacele, dar duminică seara, când am plecat la muncă, aveam o toaletă funcțională, la nivel minim, adică apă rece și caldă să mă pot spăla, și un veceu funcțional.
Două săptămâni am mâncat numai pâine, iar motanul, două saptămâni, n-a mâncat decât pateuri cu brânză sau plăcinte cu varză, că din astea puteam aduce de la muncă.
Apoi, când am luat salariul, am făcut un calcul, am cumpărat mâncare pentru motan pentru o lună, și restul banilor s-au dus pe faianță, gresie, conductor electric, prize și întrerupătoare. Eram hotărât ca o lună de zile să mănânc doar pâine, dar n-a fost cazul. După o saptămână, m-a căutat cineva la locul de muncă, pentru că adusese niște cuptoare de patiserie din Turcia, le-a instalat cu specialiști, avea brutari, patiseri, chiar și o ingineră din industria alimentară, dar degeaba, pâinea le ieșea mică, neagră și tare ca piatra, iar produsele de patiserie semănau izbitor de mult cu jumările, ca formă, dar nu și ca gust sau culoare. Am negociat cu el la sânge, că el era disperat, iar eu aveam nevoie de bani, așa că am convenit, ca pentru fiecare două cuptoare pe care le reglez, și în care fac produse de calitate, să-mi plătească un salariu. Avea opt cuptoare, și mi-a luat jumătate de zi să le bibilesc și să identific problemele, apoi încă jumătate de zi să le rezolv, așa că, de la el m-am întors direct la muncă, iar dimineața, de la muncă m-am dus iar direct la el. Dar a meritat. Cum aluatul era deja pregătit de oamenii lui, am avut doar de reglat temperaturile, și de copt, așa că, în două ceasuri am fost gata cu treaba, și mi-am luat banii.
Am sărbătorit. Motanul a primit un piept de pui întreg, rotisat, iar eu restul. Mi-am păstrat bani de mâncare, și am cumparat tot ce mai trebuia ca sa pun la punct apartamentul cum scrie la carte.
În încă două luni am pus faianța si gresie în baie și în bucatărie, am terminat complet instlația electrică si cea sanitara, am pus parchet în camere, am schimbat geamurile și usile, am regletuit toată casa și am zugrăvit.
După patru luni, de când am plecat de la părinții mei, m-am trezit cu ei la ușă însoțiți de ambele surori și de fratele meu, înarmați cu cele necesare și determinați să mă scoată din mizerie. Ideea a venit de la mama, că atunci când a fost plecată o lună prin secuime, pentru că au fost bunicii bolnavi- eu eram în armată- la întoarcere a avut un șoc, de cât de mizerabilă le-a ajuns casa, de unde concluzia firească a ei, că eu fiind singur, băiat de 22 de ani, cu certitudine stau pe un mare morman de gunoi.
Bine, adevăratul motiv al vizitei era acela de a mă convinge să mă mut înapoi acasă, dar n-am avut disponibilitatea de a discuta subiectul, nu am plecat de bine ce-mi era, așa că nu avea sens să discutăm. Iar de curățenie nici nu s-a pus problema. I-am poftit în casă, le-am făcut câte o cafea, pe tata l-am servit cu o bere și un pahar de tărie, că bețivii, care se respectă, așa obișnuiesc, apoi s-au uitat prin toată casa. Soră-mea aia mai mică, cu eterna ei sinceritate și lipsă de tact, a constatat că la mine este mai curat „decât acasă”, apoi și-au văzut de drum.
Aveam zilnic vizitatori. Încet, casa mea a devenit locul de întâlnire pentru tinerii care aveau ceva în cap și voiau să se distreze, fără să fie nevoiți să suporte gherțoisme, teribilisme sau tâmpenii. Am impus câteva reguli, și toată lumea le-a înțeles, și le respecta cu sfințenie. La mine în casă nu intrau droguri, indiferent cine și câtă băutură se aducea, se bea cât puneam eu pe masă, așa că nu s-a îmbătat niciodată nimeni acolo.
La mine făcea fiecare ce-l tăia capul, dar nimeni nu avea voie să jignească pe nimeni și nimeni nu avea voie să deranjeze, în vreun fel, vecinii sau pe cei prezenți la mine în casă.
Daniel M. și Lorena erau vizitatorii mei zilnici, fiindu-mi cei mai apropiați. Cu Daniel M. jucam șah ore întregi, fără să vorbim, apoi ieșeam undeva pe o terasă, ca să mai stăm și de povești, ori sa mai cunoaștem lume. Cu Lorena era o altă poveste, avea și ea un tată cu mult drag pentru băutură, iar Filimon, când se juca de-a buretele și se îmbiba cu alcool, cu cele 56 de kilograme, cât avea, se transforma în leu. Urla și spărgea tot prin casă. Apoi devenea porc, și atunci fugeau toți unde puteau, de cele mai multe ori în casa scării, ca să aștepte, stând în cur pe trepte, ca Filimon ori să adoarmă lângă masă, ori să pice de pe scaun, la câțiva milimetri de o comă alcoolică. I-am zis o dată, de două ori, de trei ori și i-am zis până a priceput, că la mine ușa pentru ea, mama și fratele ei mai mic este întotdeauna deschisă. Așa că ea venea regulat și stătea câteva ceasuri, iar în serile când Filimon era torpilat, și plutea așa pe valuri, veneau cu toții, că la mine erau în siguranță și nici nu urla nimeni, nici nu spărgea nimeni, nici nu înjura și jignea nimeni. Mama ei și fratele se culcau liniștiți în dormitor, ea stătea cu mine de povești, până trebuia să plec la muncă, apoi dormea pe canapea.
În afara lui Daniel M. și a Lorenei, mai veneau Emil, cel numit și Cămiloiul- era foarte înalt și ca să nu se tot lovească la cap când intra undeva, s-a învățat să umble puțin aplecat, de unde i s-a tras nick-ul-. Mai venea Bruno- pe care, de fapt, îl chema Florin, dar fiind brunet și tac-so având numele de Bruno, lumea îi zicea Bruno-Junior. Veneau Diana- prietena mea din acea vreme, fiică a unui mare șef de la România Mare, îndrăgostita lulea de un ungur-, Nadia- o puștoaică de 17 ani, care își schimba lunar prietenul, și care mă vizita de două ori pe săptămână, ca să-i ghicesc viitorul, dar nu în palmă, în boabe sau în cafea, ci în pielea goală, Kati- o fostă prietenă care venea doar pentru a-l face gelos pe prietenul ei, Charles, care nu avea treabă cu nimeni de pe fața pământului, dar când auzea de mine lua instant foc și mulți alții…
Într-o zi, venind de la muncă, m-am întâlnit cu o amică pe stradă. Era cu un tinerel și încerca să-l convingă pe respectivul că va fi totul bine, că o să se rezolve, etc. M-am oprit cu ei să schimbăm o vorbă și, tot ce i-a zis ea respectivului, s-a și îndeplinit imediat. El era Paul, un orfan care tocmai împlinise 18 ani și pe care statul, în infinita sa grijă și compasiune, l-a declarat automat major și l-a scos în stradă să trăiască ori să moară, după cum i-o fi norocul. L-am dus acasă la mine, i-am dat lui dormitorul, că la cât de mult eram eu plecat de acasă, mie îmi ajungea canapeaua din sufragerie, și am devenit colegi de apartament. Cazarea și masa i-am zis că i le asigur eu, oricât timp are nevoie de ele, dacă are nevoie de bani, pentru ceva trebuie doar să-mi spună, și găsim o soluție, ca să câștige acei, bani pentru a nu fi nevoit să se împrumute vreodată la cineva. Îl duceam cu mine la diverse lucrări, așa că l-am învățat cum se face o instalație sanitară (de curent îi era frică), să zidească, să tencuiască un perete, să tragă un glet, și să zugrăvească. Îl plăteam, că mă ajuta.
