Blog Dana Fodor Mateescu

Descoperirea secolului

„Doctor în genetică, descoperit genele responsabile de frumusețea feminină. Pentru o sumă modică viitorul fetiței dumneavoastră poate fi îmbunătățit. Frumusețea este un atu puternic, deschide uși, rezolvă probleme și garantează succesul. De ce să aveți o fată mică, neagră, urâtă și obeză, când

de Dana Mateescu · ·

Descoperirea secolului
Descoperirea secolului

„Doctor în genetică, descoperit genele responsabile de frumusețea feminină. Pentru o sumă modică viitorul fetiței dumneavoastră poate fi îmbunătățit. Frumusețea este un atu puternic, deschide uși, rezolvă probleme și garantează succesul. De ce să aveți o fată mică, neagră, urâtă și obeză, când puteți avea una înaltă, blondă și suplă? Fiți deștepți! E-mail: [email protected]”

De la Dana

Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.

Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →

Capestrone, il capo di tutti capi, mare mafiot autohton, proprietar al unei afaceri cu arme, droguri și prostituate, precum și a jumătate din comuna Glina, a lăsat ziarul din mână și a verificat să nu-i fie cumva soția în preajmă.

Era om tânăr acest Capestrone, născut într-o familie de „etnici” și trecut în certificatul de naștere ca Lopătaru Palmolivu Odicolon. A reușit să devină bogat, celebru și… Capestrone tocmai în însorita Italie, unde plecase, de foame. Norocul și-l face însă omul, mai ales dacă nu se dă în lături de la o mică intrare prin efracție în casa unui barosan, după ce-l vede pe acesta plecând cu limuzina. De unde să fi știut amărâtul Odicolon că în limuzină se află doar șoferul și doamna Capestrone?

El a sărit liniștit gardul, s-a cățărat pe burlan, până la etajul al doilea, și s-a strecurat prin fereastra deschisă. Toate aceste operațiuni au decurs în liniște și în mare viteză, poate și datorită faptului că eroul nostru nu era incomodat de purtarea prea multor haine. Dacă nu cumva, unora li se pare prea mult un șort purtat direct pe piele, niște șlapi de gumă, abandonați, de altfel, sub geam, și un lanț de aur la gât, șterpelit cu două zile înainte, în înghesuiala din metrou.

A nimerit în dormitorul domnișoarei Capestrone, într-un moment când ea făcea baie. A scotocit repede prin dulap, dar nu a găsit nimic interesant. A căutat și în sertarele măsuței de toaletă, dar, în afară de o sticluță de eau de cologne, peste altceva nu a dat. Bine măcar că nu știa bătrânul Lopătaru, când și-a botezat copilul, cum se scrie eau de cologne. Despre Odicolon nu ghicesc chiar toți din ce limbă provine…

A căutat apoi acolo unde știa, din anii copilăriei, că ascundea tat-su banii de copii și mă-sa de tac-su: sub saltea. Aici a găsit ceva remarcabil, dar nu tocmai ce căuta. Pe moment s-a blocat cu obiectul în mână, dar imediat ce a auzit pași apropiindu-se pe hol s-a dezmeticit, a încercat să se ascundă sub pat, dar cum acesta nu avea picioare a fost nevoit să renunțe. Până la dulap nu mai avea șanse să ajungă, așa că s-a vârât sub pilotă și s-a acoperit. Pe ușă a intrat domnul Capestrone. A observat umflătura din mijlocul patului și a pornit decis să-și trezească fiica. Tocmai când a dat deoparte pilota, a apărut din baie domnișoara Morena. Proaspăt spălată, și în pielea goală. Iar de sub pilotă a fost scos la iveală chipeșul Odicolon. Strângea în mâna stângă un dildo roșu cu două capete, de vreo jumătate de metru și se întreba dacă poate fi folosit pe post de pulan.

Tatăl oripilat s-a uitat dezaprobator la Morena.

– Ce-i cu ăsta la tine în pat?

Se referea evident la minoritarul îmbrăcat cu un lanț de aur, decis precum legendarul Samson în lupta cu filistenii, cu toate că strângea în mână nu falca, ci un alt organ al mult pomenitului măgar.

Fata a aruncat o privire asupra instrumentului din mâna lui Odicolon, s-a înroșit până în vârful urechilor, deși nu i-a fost ușor să facă asta, ea fiind cam neagră din naștere, apoi a oftat și a recunoscut tot. Convinsă că e vorba de jucărica descoperită și-a pus ochii în pământ și feciorelnic a murmurat:

– Iartă-mă, tată, am cedat ispitei…

Bătrânul Capestrone, oripilat și nevenindu-i să creadă că un astfel de individ poate fi descris ca fiind o ispită, a mai pus o întrebare.

– Ce faci cu el în pat, ziua în amiaza mare? Cu noi acasă…

Domnișoara s-a gândit o clipă cum să explice una ca asta de față cu un necunoscut, care probabil l-a ajutat pe tatăl ei să depisteze obiectul, apoi a ridicat țâfnoasă capul și a răspuns hotărâtă.

– Nu mai sunt copil și, dacă nu mă lași să merg la cluburi noaptea, atunci mă descurc și eu cum pot. În plus credeam că ați plecat.

În gând a recunoscut Odicolon că așa a crezut și el. Tot în gând, Morena a mulțumit sfinților că n-a fost surprinsă în flagrant cu delictul în mână. Sau… mă rog.

Pe când s-a lămurit situația, deja știa lumea că domnișoara Morena, cu toate că este mică, neagră și obeză și-a găsit un iubit. Iar iubitul nu avea nimic de obiectat, din moment ce nu voia să-și petreacă următorul veac în compania peștilor, pe fundul unui lac din apropiere, încălțat probabil cu un butoi plin de beton. Totuși, lumea nu înțelegea cum poate un băiat tânăr, și nu tocmai urât, chiar dacă poartă doar un șort portocaliu și incredibilul nume de Odicolon, să se înamoreze la vederea unor ochi ce par să se privească între ei. Și ce dacă aparține incontestabil minorității etnice cunoscută în cercurile oficiale ca fiind păstrătoarea tradițiilor, iar în cele neoficiale ca având o (mai mică sau mai mare, dar în orice caz eternă) problemă cu verbul a avea. Nu la partea cu eu am sau noi avem, ci doar la formele mai complicate de genul: alții are și noi n-are.

Necunoscute sunt însă căile Domnului și minuni se tot întâmplă. Cu surle și trâmbițe, alai și chiar o delegație formată din cei mai de vază și mai prezentabili minoritari din clanul Lopătaru, s-a întâmplat nunta.

S-a terminat și luna de miere, tinerii însurăței s-au stabilit în comuna natală a mirelui și din bunăvoința socrului, Odicolon, devenit acum Capestrone după ce s-a măritat, a pus pe picioare o mică, dar înfloritoare afacere pentru care orice judecător l-ar fi premiat cu minim douăzeci de ani, dacă s-ar fi găsit dovezi. Dar nu se găseau, de asta avusese grijă tata socru încă de la început, până când căzuse victimă unor modificări fizionomice inexplicabile atunci când un glonț i-a trecut prin lobul frontal în timpul unei conversații civilizate cu șeful unui clan rival.

Între timp, însă, tânărul Capestrone deprinse toate subtilitățile funcției și conducea cu mână de fier, de sub papucul soției. Nu se temea decât de gura Morenei. Când femeia se punea pe urlat, Il capo di tutti capi tremura și se uita după o ascunzătoare pentru că, în astfel de momente, invariabil își amintea de bau-baul cu care îl amenințau părinții în anii copilăriei.

La ei în casă femeia purta pălăria, incontestabil. Din păcate și mustața, iar cu acest amănunt nu reușea Odicolon să se împace. Însă averea de aproape un miliard de euro putea fi un argument suficient de convingător cât să-și ia gândul de la un eventual divorț. Sărmanul Capestrone, neconsolat și-a căutat liniștea sufletească în jafuri și crime. La violuri avea interzis, din păcate…

Capestrone a recitit articolul, a oftat, s-a scărpinat în cap și dacă nu mă înșel chiar și în altă parte. Voia copii, iubea copiii, dar dacă aceștia ar fi semănat cu draga de Morena? Cu o astfel de percepție e de înțeles de ce a tratat sexul cu mare băgare de seamă și cu infinită grijă, cel puțin până acum. Atunci când i se întâmpla să se auto convingă, în ciuda celor transmise de simțuri, că are de-a face totuși cu o femeie și reușea să atingă binecuvântata stare erectă, își punea două prezervative și, în dimineața următoare, se îngrijea ca Morena să primească în cafeaua de dimineață, pe lângă zahăr, și o pastiluță Escapelle.

Câțiva ani a încercat să-și convingă consoarta de binefacerile tehnologice ale secolului vitezei și i-a comandat drept cadou de Moș Crăciun, tocmai din îndepărtatul Hong-Kong, setul complet de vibratoare Venus Gemini, dar degeaba. De datoria conjugală nu scăpa, și cel mai teribil coșmar al bietului Odicolon a devenit acela în care soția îl înștiința că a rămas grea.

Dar dacă ar avea certitudinea că vor semăna copii cu altcineva și nu cu mama lor, parcă altfel ar arăta situația.

S-a așezat în fața calculatorului și a scris doctorului. Doar numele și propriul număr de telefon, nimic altceva.

A fost sunat a doua zi, dis-de-dimineață, tocmai când stătea pe tron și răsfoia în secret un vechi și jerpelit număr din Playboy.

– Mister Capestrone?

– Ie. Io sunt. Socares prala?

De la celalalt capăt nu răspundea nimeni.

– Care faci, măh, mișto, că-ți rup capul?! Has moro car!

– Pardon, cred că e o greșeală. Nu este numărul domnului Capestrone?

Între timp și-a amintit Odicolon de anunț și a schimbat imediat tonul.

– Ba da, este numărul domnului Capestrone. Eu estem, suntem. Domnul Capestrone, vreau să zic. Dumeavostră esteți doctoru’ cu anunțul?

– Da, eu sunt. Convorbirile mi-ar putea fi interceptate, așa că nu vă pot da prea multe detalii. Propun să ne întâlnim pentru a discuta față în față. Sâmbătă la ora 4, pe scările bibliotecii academiei. Vă convine?

Odicolon nu era așa prost cum părea la prima vedere.

– Nu e bine acolo. Dacă pe mine mă vede un polițist stând așa aproape de o bibliotecă își dă seama imediat că ceva nu-i în regulă. Mai bine ne vedem în Piața Unirii și stăm de vorbă lângă bancomat. Așa vor crede că pregătim o spargere și ne lasă în pace.

Zis și făcut. S-au întâlnit, au discutat, au stabilit prețul și modul în care vor decurge toate. Doctorul Arnold Bedrich era om serios și nu i-a cerut lui Odicolon să plece pe încredere, ci a întocmit un contract. Unul în care scria doar că garantează clientului că soția acestuia va aduce pe lume o fetiță care are părul blond, ochii albaștrii, dantura perfectă și picioarele de cel puțin o sută zece centimetri la optsprezece ani, precum și sâni de dimensiuni medii, în formă de pară. Garantat va ajunge celebră, a adăugat la urmă. Actul era semnat și ștampilat, dar doctorul nu a fost dispus să-i dea hârtia, până nu i-a transferat în cont suma de trei sute douăzeci și cinci de mii patru sute nouăzeci și șase de euro și șaptezeci de cenți. La atât se ridicau costurile acumulate și includeau și cele trei vizite obligatorii ale soției la cabinet.

Prima dată urma să i se recolteze un ovul, a doua oară să-i fie implantat ovulul fecundat, iar ultima dată, la două luni după implantare, pentru a se asigura că sarcina decurge normal. Lui Odicolon i s-a părut că prețul este foarte convenabil, mai ales că scăpa și de neplăcuta sarcină de a fecunda. Atât de convenabil încât s-a gândit imediat la alte eventuale contracte.

– Doctore, pe soția mea poți s-o transformi în blondă?

– Nu am cum. Dacă s-a născut brunetă atunci așa va muri. Alții îi pot face eventual operații estetice, dar eu te-aș sfătui s-o trimiți la coafor, să se vopsească.

Domnul Capestrone și-a închipuit-o blondă pe Morena, dar și-a dat seama imediat că asta nu a fost o idee bună. Brunetă, când o privea, îi provoca doar silă și greață, blondă ar fi fost însă ceva de speriat. Iar el avea obligația de a dormi cu ea în pat, uneori…

– Dar ce alte șmecherii mai știi să faci, doctore?

Lui Bedrich atât i-a trebuit. Pasionat, cum era, i-a vorbit lui Capestrone despre ce înseamnă manipularea genetică, iar acesta a fost atât de impresionat, încât a decis instantaneu să-și facă un laborator în pivniță. Treaba asta era atât de interesantă, încât merita să renunțe la topitoria de metale rare și la confecționarea scocurilor din pură pasiune. Mai întâi de toate își dorea să facă o găină care să aibă douăzeci de pipote și cel puțin zece perechi de picioare…

Să-l lăsăm însă pe domnul Capestrone să viseze la cât bine va face el omenirii cu această găină ipotetică și să ne concentrăm puțin asupra doctorului Bedrich. Un cercetător excepțional, o minte absolut sclipitoare, dovadă diploma de doctor cumpărată cu cinci ani în urmă, de la un thailandez aflat la ananghie.

De când au construit japonezii aparatul Genetix, pentru geneticieni a început o nouă eră. Nu mai erau nevoiți să piardă săptămâni pentru a stabili cu exactitate configurația genetică a cuiva, era suficient să introducă o mostră în aparat și acesta, după câteva minute, returna rezultatul complet al analizei. Zilnic mii de coduri genetice erau adăugate în banca de date mondială, administrată de Google. Alături de codul genetic al fiecărui om îi erau înregistrate și toate caracteristicile fizice și psihice care puteau fi determinate cu exactitate. La fel și toate bolile de care a suferit. Așa în foarte scurt timp, doar făcând comparații și rulând teste, au reușit să determine rostul unui număr impresionant de gene.

De exemplu, dacă toți oamenii care sufereau de miopie aveau o anumită genă pe un anumit cromozom și nimeni dintre cei care nu suferă de miopie nu avea acea genă, atunci probabilitatea ca acea genă să fie cea care determina miopia, era foarte mare. Era suficient să efectueze câteva teste de verificare și putea să-și anunțe descoperirea. Așa s-a ajuns la vânarea senzaționalului. Canadienii au izolat gena responsabilă de nimfomanie, francezii gena cleptomaniei, iar un grup de cercetători ruși pretindeau că au descoperit gena genialității. Gena homosexualității a fost evidențiată de către danezi, cea a simțului pentru științele exacte de cubanezi și în scurt timp nu mai exista nație care să nu revendice una dintre descoperirile demne de Nobel. Iar lui aproape că nu i-a mai rămas nimic de descoperit. Căuta, cât era ziua de lungă, să găsească o trăsătură care încă nu se știa de care genă este indusă, dar rămânea dezamăgit zi după zi. Omenirea se apropia cu pași repezi de obținerea genomului uman complet.

Problema este că genomul uman conține aproximativ o sută de mii de gene, adică aproximativ trei miliarde de nucleotide, corpul uman este capabil să sintetizeze optzeci de mii de proteine, deci induce mult mai multe trăsături decât avem noi cuvinte să definim. Pentru tot ce gândim avem cuvinte să exprimăm, cum vom descrie însă trăsături de a căror existență nu suntem conștienți?

Cu astfel de gânduri se amărea Bedrich în ziua în care a crezut că în sfârșit și-a atins visul: a găsit gena unei trăsături la care nimeni nu s-a gândit înaintea lui. Așa-numita genă a norocului. Știa că există o genă a pasiunii pentru jocurile de noroc, a fost descoperită de columbieni și acesta era un punct bun de pornire. A cerut calculatorului să-i selecteze pe toți cei care nu doar că au plăcerea jocului, ci au și câștigat sume considerabile. A rulat apoi un program care a evidențiat toate elementele comune din genomul câștigătorilor, dar nu a obținut nici un rezultat concludent. A cerut apoi selectarea celor care au câștigat de minimum trei ori. Lista s-a redus astfel la câteva sute de nume. A făcut o selecție asemănătoare și printre cei care erau pasionați de jocurile de noroc, dar nu au câștigat niciodată ceva important, iar dintre aceștia i-a păstrat doar pe cei care jucau cu regularitate. La sfârșit a obținut două gene, botezate de el: a norocului, respectiv a ghinionului.

Înainte de a anunța descoperirea, avea obligația efectuării unor verificări și modul cel mai simplu era abordarea inversă a problemei, depistarea genei, apoi studierea vieții respectivului individ, pentru a vedea dacă se confirmă prezența norocului sau a ghinionului. Pentru a ușura efectuarea testului, s-a gândit să găsească o persoană cât mai apropiată și, când a dat căutare după un individ din institut, care să posede una din gene, a constatat surprins că el însuși posedă gena norocului. Dar nu a jucat niciodată jocuri de noroc…

S-a dus la cel mai apropiat cazinou și a pus zece euro pe un număr. Într-o oră a câștigat opt mii. Iar în următoarea oră a pierdut o sută de mii. Și-a scos toți banii de pe carduri, pentru a achita datoria, și a mai rămas cu două mii de euro. I-a jucat, și a câștigat iar. Nu s-a oprit însă la timp și, când s-a întors la institut, avea o datorie de două sute douăzeci și cinci de mii patru sute nouăzeci și șase de euro și șaptezeci de cenți. A dat anunțul în ziar și a verificat încă o dată situația celor care posedau așa-numita genă a norocului. A constatat că nici unul nu era bogat, că nici unul nu s-a oprit la timp și au pierdut în final mai mult decât au câștigat. Așa a ajuns la un mare adevăr: că cine e pasionat de jocuri poate avea noroc din când în când, dar asta nu-l ajută. Dacă nu ar fi ajuns și el în situația de a fi falit, ar fi constatat doar un mare adevăr, așa a recunoscut că-i vorba de un adevăr pe cât de mare pe atât de foarte trist. Atât de trist încât el, mare și celebru savant s-a văzut nevoit să se asocieze cu un oarecare Capestrone, care surprinzător vorbea limba română, în stilul unor minoritari, după care el personal nu se dădea în vânt.

Banii i-au prins, însă, bine și i-a folosit cu cap. A investit în achiziționarea unor eșantioane prelevate din corpurile unor gemeni monozigot, intuind că ascund informații importante. Și nu s-a înșelat. La exact un an după contractul încheiat cu Capestrone a făcut cea mai mare descoperire din întreaga istorie a omenirii. Comparase codul genetic a doi gemeni monozigot care muriseră, din păcate pentru ei, și din fericire pentru Bedrich, la nici o săptămână după ce s-au născut. A identificat o singură variație semnificativă a genomului între cei doi indivizi, deși firesc ar fi fost să nu existe nici una. Deși fiecare poseda gena botezată de Bedrich P632, aceasta se situa pe cromozomi diferiți. Copii au fost identici până la cel mai neînsemnat detaliu, dar își găsiseră sfârșitul din cauze diferite, celui care avea gena P632 în cromozomul 4 i se oprise inima, pe când fratele geamăn al acestuia, având P632 în cromozomul 20, făcuse un blocaj renal. Iar verificarea a confirmat ipoteza doctorului, într-adevăr toții oamenii care au murit din cauza unui infarct aveau acea genă în cromozomul 4. Foarte curând a reușit să determine că prezența acelei gene, funcție de cromozomul în care se găsește și de locul în care stă înserat între celelalte gene, determină modul în care individul își găsește moartea.

Chiar și moartea accidentală, violentă. Toți indivizii la care pe cromozomul 17 între ultimele 40 de gene apărea și cea a morții, își găsiseră sfârșitul ca urmare a unei întâmplări nefericite, nu din cauze naturale. Da, asta sună tare aiurea pentru că moartea este cât se poate de naturală, mereu. Cum ar fi un om fără această genă? A izgonit însă gândul înainte să formuleze un răspuns pentru că-i venise o altă idee.

A verificat rapid, s-a convins că va avea și el o moarte violentă, dar nu i-a păsat prea mult. S-a ridicat din fața calculatorului și-a luat pardesiul din cuier pentru a porni spre casă. Noaptea e sfetnic bun, descoperirea a făcut-o dar nu era decis să-o mediatizeze. Nu putea risca să se facă de râs…

Acasă însă n-a mai ajuns. De cum s-a urcat la volanul mașinii sale, de pe bancheta din spate cineva i-a lipit un obiect rece, metalic, de ceafă. A înțepenit. Era vorba de un pistol, a văzut în filme că așa se face. Tot de acolo a învățat și că eroul nu se pierde cu firea, ci dezarmează sau măcar zăpăcește cu calmul său de gheață.

– Să mergem, doctore. Te așteaptă Capestrone.

– De ce mă așteaptă? Nu putea să mă sune, în loc să trimită pe cineva?

– Nu pune întrebări, ci condu. Nu știu despre ce-i vorba și nici nu mă interesează. Eu am primit ordin să te duc acasă la el și asta am să fac, indiferent că-ți convine sau ba. Eventual, dacă te împotrivești sau încerci vreo șmecherie, te voi duce cu mâinile și picioarele rupte. Poate mai scot și câțiva dinți, dacă insiști.

Bedrich și-a dat seama că n-are cu cine să ducă tratative. Tipul cu pistolul probabil nu s-a uitat la aceleași filme, ori credea că joacă în rolul eroului. A tras adânc aer în plămâni, a băgat cheia în contact și a pornit mașina. Dirijat de pe bancheta din spate și încurajat cu câte o palmă după ceafă, când se prefăcea că nu înțelege, după nici jumătate de oră a ajuns în comuna Glina, la o poartă din fier forjat.

Aici a fost preluat de doi tuciurii cu cefe ca de taur, lanțuri de aur și tricouri Gucci. Luat efectiv pe sus și dus direct jos în pivniță unde îl aștepta într-adevăr Capestrone. Nu părea tocmai bine-dispus cum se plimba în treningul său roșu, nou-nouț. Dar l-a întâmpinat, totuși, respectuos pe doctor, după ce s-a privit într-o oglindă și a dat nemulțumit din cap. Roșul îl avantaja, dar croiala treningului nu era potrivită, îi scotea în evidență dosul și burta, nu pectoralii și bijuteriile.

– Luați loc, vă rog frumos!

Apoi, când încă nici n-a apucat doctorul să se apropie de scaun, a scos un răcnet de parcă l-ar fi pișcat ceva.

– Ce mă fac cu tine, doctore? La insistențele maică-mii am jurat că nu te omor și nici nu te ologesc, dacă toate cele scrise de tine în contract se vor împlini.

Bedrich, schimbat la față și bâlbâindu-se a cerut explicații.

– Cum să de ce, după ce că…

– Mucles, mo! N-am promis nimănui că nu-ți dă cuțit altcineva de dragul meu. Ia convinge-mă că nu ți-ai bătut joc de mine!

Doctorul s-a gândit, că oare cum își închipuie Capestrone, că poate să ducă muncă de lămurire, fără să-și deschidă gura. Dar nu era singurul neajuns, mai era și faptul că nu reușea să ghicească ce-l nemulțumește pe client.

– Nu vreți mai bine să-mi explicați ce s-a întâmplat?

– Oh, da. Vreau tare mult! S-a întâmplat că a născut Morena noaptea trecută. O minune, exact cum ai zis, doctore. O fetiță de șapte kilograme și jumătate.

– Felicitări! a găsit doctorul de cuviință să zică provocând o nouă criză de isterie.

Cu greu a reușit Odicolon să se stăpânească și să continue.

– Toate sunt exact cum ai scris în contract, doctore. Fata are păr blond, numai că-i crește pe spate și pe picioare. Are și ochi albaștri, dar nu cei de pe față, ci cei apăruți în locul sfârcurilor. Picioarele îi vor fi cu siguranță lungi, mai ales a treia pereche. Sâni mari deja are, dar nu pe piept, ci sub brațe, în apropierea unei danturi perfecte. A ajuns și celebră, pentru că s-au adunat toți s-o vadă, și o studiază doctorii, ca pe un extraterestru. Dacă trăiește până mâine, va ajunge în cartea recordurilor. Preotul a vrut să-i facă nu știu ce extrocare, dar l-am scos cu șuturi în cur din spital. Ce zici de asta?

– Exorcizare, a precizat un minoritar din colțul îndepărtat al camerei.

– Nu pe tine te-am întrebat, l-a repezit Capestrone. Lasă-l pe doctor să vorbească.

– Despre exorcizare cred și eu că era vorba, susținu doctorul părerea tuciuriului.

– Nu înțeleg ce vrei să zici. Din cauza exto, extro, extraorcizării a ieșit așa? Mă rog, oricum nu contează. Bruzli, Casanova, faceți-i felu’ și îngropați-l adânc în gunoi. Sandokane, ajută și tu. Luați-l și pe Chichicean să stea de șase.

Celui numit Bruzli i-au lucit ochii, dar a fost readus cu picioarele pe pământ de Casanova.

– E vorba să-l omorâm, fraiere. Nu să-i facem felul în stilul tău.

Bruzli nu s-a lăsat convins așa ușor.

– Ciple cealma tuta, moi!

Poate ar mai fi continuat, dar Casanova i-a făcut o propunere imposibil de refuzat.

– Poraves!

Doctorul Bedrich n-a înțeles o boabă din schimbul ăsta de replici, dar și-a dat seama că e groasă rău treaba. Și-a amintit brusc de ultima sa descoperire.

– Domnule Capestrone, am descoperit azi ceva ce valorează milioane. Miliarde chiar! Vă pot spune cum veți muri. Pot face asta pentru oricine.

Il capo di tutti capi s-a scărpinat puțin la partea moale, și-a dat ochii peste cap, și a anunțat verdictul final.

– Zi să mori la pârnaie! Asta poate s-o facă și Strălucirea, maică-mea, pentru zece lei. Tu vrei să-i iei pita de la gură? Luați-l.

Au pornit cu doctorul către ușă, când și-a amintit Capestrone că a mai făcut cuiva o promisiune.

– Stați! Am promis Morenei că, de câte ori sunt nevoit să fac rău cuiva, voi încerca să fiu cât mai tolomac… mai tore… tote…, cum dracu se numește cuvântul ăla?

– Tolărant, sări în ajutorul șefului Jereu, șoferul de pe limuzină.

– Așa, așa, tolărant. Deci, să fiu cât mai tolărant, și pe cât posibil, să fac și o faptă bună, pentru echilibru.

Doctorul a răsuflat ușurat crezând că va scăpa.

– Bruzli, înainte să-l omorâți, poți să-i faci felul. Oricum nu contează dacă pășește mai țanțoș pe lumea hailaltă.

Așa s-a trecut pe lângă una dintre cele mai importante descoperiri, și oamenii au rămas muritori. Dar în tot răul există și ceva bun, zice o vorbă veche…

Bruzli a fost fericit o oră, iar Jereu a rostit un adevăr mai mare decât bănuia când, seara, înainte de a adormi, a șoptit în urechea soției sale:

– Fă, Demimur, Capistone ăsta-i o pedică în ivoluție!

Feri Balin- 13.11.2020

Foto preluare Google

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Nu există comentarii la acest articol.