Victoraș este student electronist în anul doi, la Universitatea din București. Fetele nu se prea înghesuie să iasă cu el, undeva, în oraș. E plin de coșuri și n-are un șfanț. Stă la căminul din Grozăvești, și se întreține singur, pentru că ai lui, de fel din Brăila, au posibilități financiare limitate. Amărât, cunoașteți genul.
De curând, însă, norocul i-a făcut cu ochiul. Un țigan simpatic, plin de bani, buticuri, case și mașini decapotabile, dar cu o familie aproape analfabetă, l-a angajat pe post de citior al telenovelelor și al filmelor cu Van-Damme.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Iată cum s-a întâmplat totul: în urmă cu cinci luni, Victoraș dădea o mână de ajutor unui prieten, vânzător la un butic din apropierea căminului studențesc. Câștiga atât cât să-i ajungă pentru țigări, pâine și o conservă mică, de pește. La magazinul respectiv tânărul s-a împrietenit cu un barosan care aducea marfă și învârtea tot felul de șmecherii prin zonă. Om bun, altfel. Boier. Ghiul masiv, cât dopul sticlei de bere, lanț de aur la gâtul de bivol. Unghia degetului mic, lungă și lustruită, oglindă.
Bărbatul a văzut că Victor e foarte amabil, respectuos și săritor. Nu ca alții, care, atunci când apare unul din etnie îl tratează cu respingere și scârbă. L-a tras de-o parte și l-a rugat să vină cu el acasă, după ce termină programul:
-Aidi, mă, rumânule, nu vrei să-mi ciătești filmile cu Van Dam, dă la tilivizor? Pă bani, mă, nu dăgeaba!
Studentul s-a dus. Îi ghiorțăiau mațele de foame. Nu înghițise în ziua aia decât un pachet de pufuleți și o bere Noroc.
„M-am urcat în mașina lui, un merțan gri-metalizat, ultimul tip, povestește Victoraș. Magraonul avea șofer personal, nu conducea el, că-i venea rău de la pipotă. M-a bătut pe spate, de-am crezut că-mi sparge plămânii. „Bă!”, mi-a zis el, „am pus pleoapa pă tine. Te lovesc cu cinci milioane, ca să vii să-i cetești șî lu’ soacră-mea, șî lu’ nevastă-mea scrisu’ dă la telenovele. Că ele nu înțelege, bă, dăcât liter’li hălea mari.”
Brăileanul n-a stat mult pe gânduri. A zis „Da!”
Casa afaceristului era prin Străulești. Familia mare. Soacra, o băbăciune, grasă și aproape oarbă din cauza diabetului, nevasta, Aurica, oacheșă, cam la vreo 45 de ani, cu cărțile de Tarot zburând după ea, și fetele, cinci la număr, toate specializate în vrăji, descântece și scoaterea argintului viu din om și diverse alte lighioane.
Victoraș a început să presteze chiar din seara aceea. Apoi au urmat alte zile. Țiganii, altfel ospitalieri și cumsecade, îl puneau la masă și îi ofereau numai specialități să mănânce.
După asta, începeau filmele în lanț. Femeile, așezate cuminți, fiecare la locul ei, pe canapele de piele, plângeau… să-și rupă splina-n ele. Credeau în filme!
În fiecare săptămână, Victor a început să vizioneze constant „Clona”, unde o tipă, Jade, tot fugea de unul, Said, apoi „Iubire fără de păcat”, cu frumoasa Mariana, și iubitul ei Adrian. Dar ce, parcă „Secretul de iubire” în care Maria-Clara și Carlos-Raul sufereau așa de mult, avea vreun cusur!?
Bătrâna diabetică îl certa uneori, pentru că, studentul, plictisit, nu interpreta bine vocile personajelor și ea nu înțelegea cine e Rosita și cine e Carlito.
-Mă, pă dă unde știu io când vorbește Carlito, ha? Mie să-mi vorbești ca ăla!
Până la urmă Victor își subția glasul, dacă în telenovelă vorbea o femeie, și îl păstra pe al lui, dacă replica venea de la un bărbat. Așa, băbuța era mulțumită și tremura de plăcere.
Banii veneau săptămânal. A început să trimită și părinților lui la Brăila, mințindu-i că s-a angajat la un post de televiziune ca traducător al desenelor animate.
Și ce să vă mai spun? De când lucrează la țigan, nu-l mai recunoști pe Victor. S-a înțolit, a pus pe el cinci kilograme, iar coșurile i-au dispărut. L-au oblojit pirandele cu tot felul de ierburi și alifii.
În sesiuni se descurcă. Țigăncile îi fac descântece și vrăji „ca să ia băiatu` hexaminili la școală”. Și chiar le ia, cu note bune, pentru că prost nu e, și mai și învață.
Iar viața lui Victor e din ce în ce mai frumoasă. Niciodată n-a fost mai fericit!
Dana Fodor Mateescu- fragment din cartea „Fetițele din cimitirul Roșu”
Dacă ți-a plăcut ce ai citit, susține-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001
BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina
Doar dacă vrei!
Mulțumesc!
