Poveste inspirată din poezia lui Vasile Militaru
Frumoși și vrednici erau flăcăii din satul de la poalele Colții Murgului, dar nimeni nu era ca Mălin a lui nea Lixandru Vijelie. Plecase dorobanț și se întorsese sergent din război, si chiar generalul Cernat îi aninase în piept Crucea Sf. Gheorghe.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Era înalt, tras prin inel, cu mustăcioara furculita, asa cum o purtau domnisorii de la oras. Avere, cat ii trebuie unui om sa o duca bine.
Mai avea Malin un mestesug: cioplea lemnul, de veneau boieri din toata tara sa cumpere minunile lui, in targuri se opreau si se cruceau oamenii necrezand ca pot exista asemenea maini dibace. Stateau țațele cu mana strasina la ochi si isi împungeau odrasle sa ii tina calea, doar-doar i-o cădea una draga. Veneau petitoarele gătite de sarbatoare, cu limba numai miere lăudând fetele de maritat.
Parintii lui Malin, oameni cu scaun la cap, au zis clar:
-Baietul să ia pe cine i-o fi lui drag!
Taica, nea Lixandru, la fel a luat-o pe Roveicuta lui, fara sa ceara voie la nimeni.
O singura fatuca ii placea lui Malin: Anita lui Toderas al Varvarei. Anita insa trecea pe langa dansul parca fara sa il vadă, iar la hora niciodata nu juca de doua ori cu dansul:
-Gata, Maline, ca sunt si alti feciori de jucat…
La claca sau sezatoare, de se aseza langa dansa, il cam lua peste picior:
-Nu iti fie cu banat, iaca, locu-i ocupat.
Aveau parintii lui Malin o vie, cat vedeai cu ochii, dar el isi pusese un pogon de razachie din aceia boiereasca. Struguri de masa, dulci, aurii, negri si albi ca lacrima fecioarelor.
Nu stiu cum s-a întâmplat, că bietul Mălin s-a bucurat de strugurii lui ca Praslea-cel-Voinic de merele de aur. Butuci intregi ramaneau goi, ca cuibul cucului. Mai sa fie!
