Cu vreo 10 ani în urmă, la rugămintea unui prieten, m-am dus acasă la o doamnă doctor care trăiește în Germania de peste 40 de ani, dar care vine în fiecare vară să stea două luni în București. Doamna avea o problemă la alimentarea cu apă, anual i se spărgeau racordurile de sub chiuvetă si inunda vecinul de jos. Până mergea cineva cu cheia, descuia și închidea robineții vecinul de jos plutea deja cu canapeaua prin apartament ca gondolierii prin Veneția.
Cum au încercat sa rezolve problema vreo zece instalatori, care mai de care mai priceput, și tot degeaba, s-a apelat la mine. Așa că m-am dus. Dimineața pe la zece.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Doamna m-a întâmpinat cu cafeaua făcută și nu oricum, ci exact cum îmi place. S-a interesat la prietenul meu că ce beau și cum beau. Mi-a plăcut gestul, dar mi-a plăcut și mai mult de ea. Avea 94 de ani, dar era perfect lucidă. S-a născut cu doi ani înainte ca România să se nască, la rându-i, și în acel război, Primul Război Mondial, și-a pierdut tatăl. Avea amintiri clare din perioada interbelică, din al doilea război mondial, din perioada de accedere la putere a comuniștilor, și nu doar că își amintea și era coerentă, dar avea și un vocabular bogat și cunoștințe temeinice din foarte multe domenii.
Avea picioarele umflate, se mișca greu, o dureau șalele, dar zâmbea, glumea, era îmbrăcată elegant, dar nu extravagant, și toate gesturile ei trădau feminitatea și bunul-simț. În acea zi am legat doar un manometru pe instalație și în rest am stat de vorbă. Am plecat seara la șase de la ea, promițându-i că imediat ce revin de la mare, adică în două săptămâni, trec pe la ea si rezolvăm problema. Nu era ceva complicat.
Când am revenit din concediu, și m-am dus la doamna respectivă, m-a lăsat gură-cască. M-a întâmpinat cu: „A fost perfect că ați plecat la mare, că a doua zi a trebuit să plec și eu din București. A trebuit să mă duc la Ocna Mureș pentru că a murit mama!”
Am crezut că nu aud bine, apoi m-am gândit că are 94 de ani și, probabil, asist la prima dovadă a unui început de senilitate. Dar nu, nici gând, femeia știa ce vorbește, chiar murise mama ei, și a fost la înmormântare. Bătrânica a trecut Marele Prag la vârsta de 116 ani. Iar doamna doctor, cu lacrimi în ochi îmi zicea: „Nu vă dați seama cât e de greu să-ți pierzi mama!”
Normal, după cum îmi stă mie în obicei, am făcut-o să râdă, spunând exact tâmpenia care mi-a trecut prin cap pe moment: „Dacă vă anunța că se mărită, cred că erați mai surprinsă!”
