Plecase de acasă, la București, ca să câștige bani. Avea doar patru clase primare, un copil mic de încălțat și multe speranțe. Era o bihoreancă limpede, aprigă și curată. Vorbea când ungurește, când românește, în funcție de… situație.
1941. S-a „angajat” ca fată în casă la un ofițer neamț. Nu știu mai multe amănunte, dar ce mi-a rămas în minte, din povestirile ei, a fost faptul că… „Frițu` era cumsăcade, îi plăcea(u) parfumurile, ni la el, tătă zâua șădea cu colonia ceea la nas, gândeai că-i muiere, îl înjura pe Hicler și asculta la patefon numa` muzică clasică… ”
