În mine apune o femeie speriată cu ochii mari și roșii, de piatră. Stă cu genunchii la gură și zâmbește. Părul ei e delta unde m-ai plimbat tu prima oară când soarele se săruta pe gură cu Dunărea. Femeia asta nu vorbește, nu cântă, nu visează ci iese afară doar ca să-ți spele picioarele cu lumină.
de Dana Mateescu · ·
În mine apune o femeie speriată
cu ochii mari și roșii, de piatră.
Stă cu genunchii la gură și zâmbește.
Părul ei e delta unde m-ai plimbat tu prima oară
când soarele se săruta pe gură cu Dunărea.
Femeia asta nu vorbește, nu cântă, nu visează
ci iese afară doar ca să-ți spele picioarele cu lumină.
Sub limbă are gust de arahidă, (așa mi-ai șoptit într-o luni.)
Nebuna face o febră cumplită și te ține în brațe
când dormi în insomnia ei.
Se frânge în mine femeia asta ciudată,
și plânge cu pietrele ei de ochi
Dar chiar nu știu cine e. Jur!
Prietenii-mi spun că sunt eu când aveam puterea să trântesc uși
și să sparg zidurile cu pumnii.
Dar nu recunosc nimic
Absolut nimic.
În biserica noastră doar porumbeii vorbesc acum
și au aripi până-n inima pământului
O libelulă de aur ne cunună cu tot cerul,
iar dimineața rămân lângă tine.
De tot.
Dana Fodor Mateescu
9 august 2020
Nu există comentarii la acest articol.
