În mine locuiesc mai multe femei. N-am ce le face, oricât aș vrea să le dau afară din mine, să fug de ele, nu reușesc. Se țin de viața mea ca ciulinii de blana oii și ca bețivul de sticlă.
Cu unele mă împac bine. Le fac o cafea tare, le dau să bea, le pieptăn, le păcălesc cumva. Sunt cuminți, vin la mine ca mâțele, se mângâie de sufletul meu și-mi adorm în palmă. Altele sunt sălbatice, niște fiare, diavoli tazmanieni, maimuțe turbate, leoaice mușcate de pulpă. Cu nimic nu le pot împăca, mă rod în suflet ca o bătătură de pantof nou, pus direct pe piele. Și știți că războaiele se pierd de la bocanci. Dacă soldatul n-are bocancii buni și îl mai roade o bestie de rană până la os, gata! S-a terminat!
Când se ceartă între ele, îmi vine să plec în bălării, pe câmp. Și de multe ori chiar plec, le izbesc cu fruntea de pereții trupului meu, de nu se văd! Le bâltâcâi, până amuțesc și mă lasă o vreme în pace. Tac.
