Cuvintele
Doar ele vorbesc în locul meu.
Decid în locul meu.
Trăiesc în locul meu.
Cu funii mă leagă de brațe.
Sunt pumni care mă apără.
Eu nu mai pot. Și nu mai vreau.
Cuvintele mele sunt fiare și îngeri.
Dimineața se îmbracă în culori care nu există în nicio pictură,
În niciun oraș, în nicio țară.
Sunt mai lucide decât lumea
Au trup frumos și viu ca Dunărea.
Vorbele mele au carne de măr furat și fluturi în păr.
Sunt numai fibră și voci care te cheamă să mă iei
când pleci departe,
De tot.
Cuvintele mele sunt bărci care plutesc spre tine
ard mocnit și au aceeași vârstă cu mine.
Sunt pumni care mă apără
Eu nu mai pot. Și nu mai vreau.
-Dana Fodor Mateescu- 20.10.2018-
Străina
În mine locuiește o străină cu părul lung
Nu plătește chirie
Nu cere nimic
Nu caută nimic
Dar știe să mă doară sublim.
În loc de gură are-un fluture roz
Care cântă.
Străina asta se plimbă prin mine ca prin casă
Se înfruptă cu ce găsește
Mai plânge, mai dansează,
Șterge ce e de șters,
Îmi pictează flori pe oase
pune la loc tot ce a căzut din sufletul meu
mângâie sau rupe uscăturile.
Nu vrea să plece
Nu vrea să uite
Doar stă.
Când obosește
își culcă fluturele pe inima mea.
Dana Fodor Mateescu
23 octombrie 2017
…………….
Culorile
Toate hainele mă dor de când ai venit.
Cămașa roșie nu mă mai suportă,
Și-a rupt nasturii și-a plecat departe,
nici ea n-a putut să spună unde.
Pantofii mă urăsc, eșarfa de la tine plânge.
Tu știi ce vreau
Eu simt ce știi.
Toate tainele mă ard
Sunt veselă doar luni dimineața,
când țipă frunzele-n pomi și vii la mine în somn.
Perdelele casei mă rod, ușile mă aud
Drumurile mă trec dincolo, în alte lumi,
spre sufletul tău despuiat.
Mi-a răsărit o Dunăre-n piept, de când te-am văzut prima dată
Erai blând ca un lup hăituit de cățele.
Culorile noastre își vorbesc îndelung
până la moarte. Aștept. (3 octombrie 2017)
………………..
Fără aripi
Nu mai am aripi
Zborurile mele au obosit
Privesc cerul și zac.
Nu mai am aripi, dar nu plâng
în locul lor mi-au crescut doi copaci albi care cântă.
Aripile sunt la tine
le-am smuls singură, pană cu pană, râzând
Ți-am cusut pe piept cel mai frumos poem de dragoste
Și o rugăciune.
Nu mai am aripi și mi-e sete
Umerii mei au deschis ochii spre tine, comoară ce ești!
Sunt cea mai fericită femeie din lume și plâng curat.
Nu mai am aripi.
Inima mea e o vulpe moale cu un sigur pui. (18.07.2017)
……………..
…..
Casa colorată
În ziua aceea
Mi-am azvîrlit cei 30 de ani tocmai sus,
pe casa colorată din cartierul evreiesc.
Era bine, nici dracu’ n-ajungea la noi!
Pe spinarea noastră se hîrjoneau stelele
coapte ca prunele
și aerul mirosea demențial a șosea udă.
Iar despre apus, ce să mai spun?!
Cu friguri mă lua pe la ceafă iubirea!
Soarele stătea buză-n buză cu mine și ce ne mai povesteam!
Dimineața?
Era doar inima mea,
o fetiță cu funde care sărea coarda pe strada Mircea-Vodă.
….
Zarzăre-n cer
În noaptea asta
stelele au gust de zarzăre coapte
Le-aș strânge pentru tine,
dar mi-e brațul prea departe de trup.
Spaima are ochi de jăratic și smulge copacii cu dinții
O vezi?
A trecut pe lângă noi
Poți s-o ajungi din urmă dacă vrei
Spaima e sora mai mică a morții.
Are ochii roșii și suflet de vată.
Crește odată cu noi
Se bucură odată cu noi
urăște, cântă, urlă, plânge, mușcă din pahar,
dansează și naște
odată cu noi.
Chiar e liniște și-ți pot auzi sângele cum chicotește
lângă tâmpla mea dreapta,
(da, vena aia care se umflă mereu ca proasta când nu înțelege ceva!)
În noaptea asta îmi amintesc de cea care pleacă mereu
și se întoarce doar o singură dată,
numai pentru tine.
Sunt eu, întoarsă pe dos ca o rochie cu mere roșii
Pășind pe vârfuri.
Ha! Ha! – o balerină plină cu Xanax
Hei, om bun! Zâmbetul meu e mai greu decât al tău
pentru că mă doare.
………..
Tu
Amintirea ta era un vas de sânge închegat
dezlipit cu unghia de pe o rană fierbinte.
O monedă fără desen
azvârlită într-o fântână sfântă
din Roma, Milano, Pesaro
sau alt oraș cu macaroane și parmegiano ras peste minți tulburi de italieni zâmbitori.
Glasul tău izbea liniștea
ca un concert Metallica cu vocalul împușcat la revoluția din 89 în Piața Universității
ca un păianjen cu prada în chelicere
Viața mea e o casetă fără bandă.
Figura ta a rămas pe fața de pernă bej
o respir și te văd.
Îmi spuneai:
„citește-l pe Cărtărescu,
mai cumpără-ți și tu, la bursă, un Pascal Bruckner, un Milan Kundera,
măi, zâno, lasă naibii ifosele și iubirile de baltă!”
Ce te mai iubeam!
Îmi controlai cu privirea gândurile și vârsta
pe care o înghesui și azi în buletin
ca pe un pulover verde.
……….
Vis nevisat
Fiica noastră doarme încă
Pitită în molecula de miere.
Nu știe că plouă.
Ea nu există acum.
E capricioasă
Așteaptă să fie concepută undeva
În pădurea cu supape de eucalipt
În jungla unde musca Tze-Tze
Îi scrie un e-mail de amor țânțarului anofel.
Tu mă săruți de parcă ai lipi plicuri
Pentru abonații revistei cu popi triști
Aștepți ridicarea barierei de îngeri?
În pântecul meu miroase a cireșe
și vibrează un cor de copii în Si bemol major
E timpul.
…..
Nebuna
Prin măduva ei fugeau bărbați cu ochi ca jarul
Proaspăt bărbieriți la frizerii de mahala,
Stropiți cu iasomie ieftină
Direct din sticlă.
Pe sub piele i se întindeau
ca după un somn bun.
Căscau cu toții în pântecele supt
Vedeai un deget, o mustață, o legitimație,
Năluci.
Sufletul ei era o carne roz de floare
mușcată direct de pe ram
alerga pe străzile sfioase ca niște călugărițe
Dar n-o iubea decât el
Iute,
în întunericul căprui
Cu buzele îi devora ciorapii din plasă dulce,
agățați într-un loc anume
Știut doar de palmele lui de țăran
în care se topeau bomboanele .
Cu pantofiorii ei lucioși de hetairă bolnavă de lingoare
l-a călcat pe piept, în dreptul sufletului.
Ah, Nebuna și prefăcuta
ținea ultima victimă între dinți.
….
Cuvinte care mă înlocuiesc
Nu vreau să mai vin la tine niciodată!
Le trimit pe ele
Știu drumul,
nu l-au uitat
știu și adresa.
Cuvintele mele au călcâiele linse de câini
sunt mai nebune decât mine
și mai înalte.
Cuvintele mele slăbesc din ce în ce mai mult
Orbesc și îmbătrânesc peste noapte.
Doar ele mai știu să-ți spună “Te iubesc“
Eu nu mai pot.
Acum mă uit peste umăr
Spre oamenii care-și jupoaie gândurile-n oglindă
de piele și de aripi și de neguri.
Luna e borțoasă cu mere coapte în jar
la gât are mărgele din cireșe
și cântă…
Tot verdele fuge de ea.
Tu dormi cu vorbele mele în pat,
pe pernă…
Le strângi la piept,
le săruți perișorii de pe obraz și de pe glezne
uite, au și alunițe.
Doar ele mai pot să-ți spună “Te iubesc”
Eu am uitat.
….
De ziua morții
Moartea își făcea unghiile cu sînge și limfă,
ca de obicei.
se mutase lîngă mine pe același palier și auzeam tot ce face
cum se pregătește în fiecare dimineață, ca omu’
își ascute coasa,
o dă pe limbă ei de moarte
să vadă dacă e ascuțită bine.
N-avea voie să dea greș!
Mă-ntîlnesc cu ea pe scară:
„Bună ziua, moarte, ce mai faci?”
„Ete, ce să fac, cu treburi.”
Seara venea moartă de oboseală, moartea.
O auzeam cum deschide ușa cu piciorul
cum se descalță
cum oftează.
o dureau unghiile.
Nici moartea nu prea are viață frumoasă, mi-am zis
tăindu-mi venele cu unghiera
ca să-i fac o surpriză de ziua ei.
…..
Așteptare
Strada în care mă înfund zilnic
se scorojește în fiecare zi ca o piele mâncată de Psoriazis.
E vremea să mă fac din nou dinte și limbă
Salivă și bocet.
Iarba mușcată de ger dăinuie
și nimeni nu știe câte cuie-am bătut între lume și mine.
Vreau spațiu, mai mult spațiu între noi
atât cât să pot întide degetele
și să cochetez cu poeții pitiți în țigări cu Marijuana.
E vremea să scuip cuvinte obscene
și să scriu ceva despre cucuruzul
pe care se iubesc țăranii când le e foame.
Sunt aici!
sub buza străzii cu Psoriazis
Aștept.
……
Turta
Când a văzut-o pe Rosita
Jose Carlos a dus mâna la piept.
A plecat la cârciumă și
nu și-a mai simțit inima.
Amorțise
și cerul i se părea aproape
Dacă întindea mâna, putea să-l gâdile pe El Dios la tălpi
Cineva i-a zis: „Du-te la vrăjitoare”
Și s-a dus.
Ploaia spăla noaptea pe obraji cu unghiile…
Vrăjitoarea, ca vrăjitoarea
I-a scos băiatului inima din piept
a sărutat-o
a frământat-o ca pe un aluat
a plâns cu lacrimile ei de vrăjitoare
peste ea
și băgat-o la cuptor.
A făcut o turtă și Jose Carlos a mâncat-o.
De atunci, nu s-a mai întâlnit niciodată cu Rosita
În loc de inimă avea o turtă dulce.
….
Amintire
Din când în când îmi mai aduc aminte:
peste sufletul meu ară un tractor,
cu ură.
Îmi sfârtecă cerul din pântec
și-mi mestecă inima
cu limba lui de fier.
Flămând,
Gurmand…
Peste sufletul meu trec femei însetate,
cu tălpile goale.
Fântâna e departe.
….
Ploaia
Ploaia cu o mie de fețe, ploaia cu o mie de ochi
Ploaia cu o mie de nume striga peste gard…
Venise.
Era trimisă de tine ca să-mi înmoaie gândurile.
Ploaia mea, cu gene grele și întrebări nerostite
își rotea fustele blânde și-mi aducea lacrimi pe pleoapă.
Ploaia cu o mie de buze avea flori de portocal în priviri
Șoptea vorbe uscate și-mi mângâia macii de pe piept.
La sfârșit, mi-a adormit în fundele din păr…
Ploaia cu o mie de brațe erai tu…
Ploaia cu o mie de fețe, ploaia cu o mie de ochi
Ploaia cu o mie de nume striga peste gard…
Venise.
Dana Fodor Mateescu
