M-am născut cu părul roșu și nițel strabică. Tata, fericit, a vrut să-mi pună numele Piroșka, cică semănam în partea lui. Mama s-a certat cumplit cu el la maternitate. „Ești nebun? Să râdă copiii de ea? Cum Piroșka? Ce-ai băut? De fapt, cât ai băut?”
Tata s-a fâstâcit, a plescăit, s-a bâlbâit, dar n-a renunțat: „Da` Pompilia nu e bun?”
Mama s-a încruntat la el: „Ce Pompilie? Nicio Pompilie! Mă, tu vrei să mă enervezi, aci, pă patu`dă spital? N-am voie să mă supăr, abia am născut! Iar fii-ta are o căpâțână cât un bostan, m-a rupt toată, abia respir de durere. Ia mai lasă-mă! Se va numi Daniela-Cristina! Daniela după Dănuț, fiul nașei ei, și Cristina de la unchiu` Cristu, care m-a ajutat în viață…” (Avea ea niște datorii morale!)
Bietul tata! A mai încercat, de după ușă, mai ferit așa, să-i propună alte nume: Crenguța, -ah, ce-i mai plăcea Crenguța -, Codruța și Corina.
