Elena. Pe la vârsta de patru ani, fiul meu era foarte creativ. Si pentru ca poezia îi iesea prin toți porii ființei sale inocente, toti vecinii s-au trezit cu câteva versuri.Toate porneau de la numele lor. Iată câteva exemple, pe care mi le mai amintesc:
„Nenea Bertea si cu Gaie/ Făcură la Bidi baie.” (îi văzuse el la strandul termal, așa că versurile i-au venit ușor)
„Stând in casă în papuci/ Nenea Varga sparge nuci.„ (Varga era vecinul de sus si mereu facea zgomot cu ceva)
„Nenea Puică/ Bea o țuică.” (omul era „profesionist” in materia asta de prună)
„Nea Petrică/ Are gura mică.” (bietul om era cuminte si nu apuca sa zică nici o vorbă in fața nevestei care era o scorpie)
Toate bune si frumoase, oamenii nu se supărau pentru că îl iubeau că era frumușel și isteț.
Dar ce te faci când ai o nepoțică pe nume Cristinuța si nici nu ai simtul umorului? Era cazul doamnei Sida, care la plânsul sus numitei a cerut imperios ca micul poet să inceteze și ca eu în calitate de mamă, să iau măsurile necesare în acest sens, bașca să-i acord si o corecție convingătoare. Versurile declanșatoare de supărare si plâns erau:
„Nu te juca cu Cristinuța/ Că iți papă puțicuța!” … și multe alte derivate toate având legătură cu „puța și Cristinuța”.
L-am certat, i-am spus că nu este frumos să spună asemenea lucruri despre o fetită și pentru că nu a incetat l-am pedepsit.
Timpul a trecut și din poezie-n poezie, iaca vine ziua sarbatorii Sfinții Împarati Constantin și Elena. Și cum eu mă numesc Elena mi-am primit cadoul:
„La mulți ani, Elena
Grasă ca balena!
La multi ani, Costel
Tras ca prin inel!”
Autor: Elena Bonta
Foto, preluare net.
